Fondul Proprietatea anunță participarea la majorarea capitalului social al Companiei Naționale ”Administrația Porturilor Maritime”, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Astfel, “Franklin Templeton International Services S.À R.L., în calitate de administrator de fond de investiții alternative și administrator unic (”Administratorul Fondului”) al Fondul Proprietatea S.A. („Fondul”) dorește să informeze acționarii că, în data de 15 mai 2026, Fondul Proprietatea și-a exercitat dreptul de preferință și a subscris 5.632.510 acțiuni noi, cu o valoare nominala de 10 RON/acțiune și o valoare totală de 56.325.100 RON, emise de Compania Națională
„Administrația Porturilor Maritime” S.A. (”CNAPM”) în cadrul majorării
capitalului social prin aport în numerar aprobată prin Hotărârea nr. 1/30.03.2026 a
Adunării Generale Extraordinare a acționarilor CNAPM.
Administratorul Fondului și-a exercitat dreptul de preferință în scopul menținerii procentului de participare existent al Fondului în capitalul social al CNAPM.
Cu toate acestea, Administratorul Fondului își rezervă dreptul de a utiliza toate mijloacele legale necesare, în conformitate cu legislația aplicabilă, pentru a proteja interesele legitime ale Fondului în legătură cu majorarea capitalului social al CNAPM.
Acționarii Portului Constanța au decis, în martie, majorarea capitalului social cu suma maximă de 281.625.500 lei, potrivit unui raport transmis de Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiuni. Statul român deține 80% din Portul Constanța, prin Ministerul Transporturilor.
BERD a semnat, la 31 decembrie 2025, Acordul de Cumpărare de Acțiuni pentru vânzarea a 100% din acțiunile sale deținute de ICS Danube Logistics, operatorul Portului Giurgiulești, către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Tranzacția a fost aprobată de acționarii Portului Constanța la 12 februarie 2026.