Preşedintele american Donald Trump l-a concediat pe operatorul său de teleprompter Gabriel Perez, după ce s-a aflat că acesta a câştigat circa 100.000 de dolari prin pariuri ilegale pe platforma de predicţii Kalshi asupra unor conţinuturi din discursurile liderului de la Casa Albă, relatează vineri agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Gabriel Perez, asistent tehnic al lui Trump începând din anul 2016, ar fi pariat astfel pe mai mult de 12 dintre discursurile liderului republican. Acest fapt a fost confirmat de Comisia pentru Tranzacţionarea Contractelor Futures pe Mărfuri din SUA (The United States Commodity Futures Trading Commission (CFTC), potrivit declaraţiilor date postului ABC News de surse cunoscătoare ale cazului.
Conforma acestor surse, Kalshi a alertat autoritatea de reglementare a pieţei instrumentelor financiare derivate cu privire la pariurile ilegale efectuate pe platforma sa, unde utilizatorii pot paria pe cuvinte, expresii sau teme ce pot apărea în discursurile publice.
“Echipa noastră de monitorizare a detectat rapid aceste tranzacţii şi le-a comunicat către CFTC în urma unei investigaţii a Bursei. Am cooperat cu autorităţile de reglementare în această chestiune şi am furnizat dovezile pe care le-am strâns, aşa cum procedăm în fiecare caz de acest fel”, a declarat şeful departamentului de conformitate al Kalshi, Robert DeNault.
Conform unui raport al Congresului SUA, Gabriel Perez a încasat în postul său de colaborator al lui Trump un salariu anual de circa 175.000 de dolari, fiind unul dintre cei mai bine plătiţi membri ai personalului Casei Albe, unde a fost încadrat pe funcţia de “asistent adjunct al preşedintelui şi consilier tehnic”.
Aceleaşi surse care au făcut declaraţii pentru ABC News au mai spus că Gabriel Perez s-a întâlnit cu autorităţile de reglementare în ultimele luni şi ar fi recunoscut unele dintre pariurile efectuate.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a afirmat că Trump a descris faptele lui Gabriel Perez drept o “ruşine”. “Casa Albă are reguli etice foarte stricte care precizează în mod explicit că nu poţi face asta”, a completat secretarul de presă al preşedinţiei SUA, Davis Ingle.
Totuşi, nu este prima dată când informaţii privilegiate sunt utilizate în folos personal pe platforme precum Kalshi sau rivala acesteia, Polymarket.
De exemplu, cu câteva zile înainte de atacul american asupra Venezuelei în ianuarie, un utilizator anonim a câştigat pe Polymarket peste 400.000 de euro după ce a pariat pe un atac iminent al SUA, ceea ce a stârnit apoi suspiciuni.
Investigaţiile ulterioare au condus la arestarea sergentului Gannon Ken Van Dyke, care participase pe 3 ianuarie la operaţiunea militară în care a fost capturat preşedintele venezuelean Nicolas Maduro.
În luna martie a acestui an, Casa Albă a emis o memorandum intern prin care şi-a avertizat personalul să nu folosească informaţii privilegiate pe platformele de pariuri sau predicţii.