Update articol:

Vicepreşedintele american JD Vance şi soţia sa, Usha, părinţi pentru a patra oară

Vicepreşedintele american JD Vance şi soţia sa, Usha, părinţi pentru a patra oară
 - poza 1 JD Vance/ Sursa foto: whitehouse.gov

Vicepreşedintele american JD Vance şi soţia sa, Usha, au anunţat duminică naşterea celui de-al patru copil al lor, un băiat, transmit Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

Alec Neel Vance s-a născut duminică, la Centrul medical militar naţional Walter Reed din Bethesda, statul Maryland, a scris JD Vance pe X, mulţumindu-le medicilor militari pentru ceea ce au făcut pentru familia sa.

‘Usha şi bebeluşul sunt fericiţi şi sănătoşi, iar copiii noştri sunt extrem de bucuroşi să îşi întâlnească frăţiorul’, a adăugat el.

JD Vance, originar din statul Ohio, şi Usha, fiica unor imigranţi indieni, s-au întâlnit pe când erau studenţi la Yale Law School, unde au absolvit în 2013, şi s-au căsătorit în anul următor.

Cuplul anunţase în ianuarie că aştepta al patrulea copil.

Primul lor fiu, Ewan, s-a născut în anul 2017, urmat de un al doilea, Vivek, în 2020. Fiica lor, Mirabel, a venit pe lume în 2021.

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (20/07/2026)

Progres in proiectul Neptun Deep_platforma de productie a fost instalata

OMV PETROM S.A. (SNP) (20/07/2026)

Progres in cadrul Neptun Deep_platforma offshore de productie a fost instalata