Update articol:

Analiză Sierra Quadrant: “Firmele private se sufocă/ raportul BNR care arată cum se rupe economia românească în două”

Analiză Sierra Quadrant: “Firmele private se sufocă/ raportul BNR care arată cum se rupe economia românească în două”
 - poza 1

Companiile din România se adâncesc în criză pe fondul scăderii vânzărilor, creșterii costurilor operaționale și salariale, accentuării blocajului financiar și incapacității multora dintre ele de a-și lua măsuri de restructurare. Datele statistice prezentate de Banca Națională, analizate de Sierra Quadrant, arată că profiturile firmelor private se erodează tot mai mult de la o lună la alta, sub presiunea costurilor tot mai mari. În esență, rezultatul net al tuturor companiilor nefinanciare din România a scăzut cu 3,3 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 53,2 miliarde de lei în iunie 2024 la 49,9 miliarde de lei în iunie 2025.

Costuri operaționale în creștere cu peste 10%, salarii cu peste 15%

Explicația nu ține de un singur factor, ci de o combinație de presiuni concomitente. Potrivit datelor BNR, companiile nefinanciare din România au fost afectate în prima jumătate a anului 2025 de creșterea costurilor operaționale și salariale, într-un context macroeconomic și geopolitic caracterizat de un nivel ridicat de incertitudine.

,,Cifrele sunt fără echivoc. Cheltuielile operaționale zilnice au crescut cu 10,7% în termeni anuali, iar cheltuielile salariale au avansat cu 15,4% în iunie 2025 față de aceeași perioadă a anului anterior. Pentru o companie privată, fără subvenții de stat, fără contracte publice garantate și fără posibilitatea de a transfera automat costurile către bugetul de stat, o asemenea combinație de presiuni erodează marja de profit aproape mecanic’’, afirmă Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Companiile chestionate de BNR au indicat costurile de producție și cele cu forța de muncă drept cele mai presante provocări, urmate de problemele de la nivelulpieței — în special lipsa cererii — și de dificultățile legate de cadrul fiscal și de reglementare aplicabil.

Marja de profit net, coborâtă la doar 4,6%

Experții de la Sierra Quadrant spun că rezultatul acestor presiuni combinate se vede direct în indicatorul care măsoară, în esență, cât de sănătoasă este o afacere: marja profitului net. Aceasta arată cât din fiecare leu încasat rămâne efectiv în companie, după plata tuturor cheltuielilor.

Marja profitului net s-a redus, pe ansamblul companiilor nefinanciare din România, cu circa 0,6 puncte procentuale în termeni anuali, ajungând la doar 4,6% în iunie 2025.

,,Este o cifră care lasă puțin spațiu de manevră. La o marjă de 4,6%, orice șoc suplimentar — o creștere neașteptată a prețului la energie, o întârziere majoră de plată din partea unui client, o scumpire bruscă a materiei prime — poate transforma o companie profitabilă într-una aflată în pierdere, aproape peste noapte’’, arată analiza.

Imobiliarele, industria extractivă și utilitățile, cele mai lovite sectoare

Deteriorarea marjei de profit nu a fost uniformă la nivelul economiei. Cele mai afectate sectoare au fost imobiliarele, cu o scădere de 7,4 puncte procentuale a marjei, industria extractivă, cu minus 4,7 puncte procentuale, și utilitățile, cu minus 3,4 puncte procentuale. În contrast, doar industria prelucrătoare și comerțul au înregistrat creșteri ale marjei de profit — dar unele nesemnificative, de doar 0,03 puncte procentuale.

Statisticile Sierra Quadrant arată că cel mai ridicat nivel al marjei de profit rămâne, totuși, în industria extractivă, cu 19,4%, urmată de imobiliare, cu 9%, și utilități, cu 7,7%. Comerțul, sectorul care generează cea mai mare proporție din cifra de afaceri la nivelul economiei românești, are o marjă de profit net de doar 3,2% — un semnal al presiunii concurențiale extrem de ridicate din acest domeniu.

19 companii mari, cu datorii de peste 448 de milioane de euro

Deteriorarea documentată de raportul BNR nu este o abstracție statistică — are deja consecințe vizibile în economia reală.

Datele privind insolvențele din primul trimestru din 2026 arată o creștere alarmantă a numărului de companii mari aflate în dificultate: 19 companii românești cu active de peste 4 milioane de euro au intrat în insolvență în această perioadă, o creștere de aproape zece ori față de doar două cazuri similare înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut.

Raportat la densitatea companiilor active dintr-un sector, construcțiile au devenit cel mai vulnerabil domeniu al economiei românești în privința insolvențelor. La polul opus se situează industria de IT și comunicații, care își menține o stabilitate remarcabilă, cu o rată de doar 4,3 insolvențe la 10.000 de firme active.

Ce înseamnă, până la urmă, toate aceste cifre pentru economia românească

Întrebarea centrală pe care o ridică divergența tot mai vizibilă dintre companiile private și cele de stat depășește simpla statistică financiară. Ce se întâmplă cu o economie în care sectorul privat — cel care, în mod tradițional, generează cea mai mare parte a inovației, a locurilor de muncă și a competitivității internaționale — pierde teren constant, în timp ce sectorul de stat, adesea considerat mai puțin eficient, câștigă?

Răspunsul pe care îl sugerează datele BNR este unul de prudență, nu de panică imediată. Banca centrală subliniază constant că, la nivel agregat, indicatorii de sănătate financiară ai economiei românești rămân peste pragurile considerate de risc sistemic. Dar aceeași bancă centrală avertizează, în același raport, că suprapunerea vulnerabilităților interne — subcapitalizarea, îndatorarea în creștere, deteriorarea marjelor de profit — cu șocurile geopolitice externe poate transforma rapid actualele dezechilibre într-o criză cu efecte de durată.

,,Pentru antreprenorii și managerii de companii private din România, mesajul practic al acestui raport este unul clar: perioada de costuri ridicate, finanțare scumpă și marje comprimate nu pare să fie una trecătoare. Este, mai degrabă, noul normal al unei economii aflate într-un proces dureros de ajustare structurală — un proces în care companiile bine capitalizate, cu structuri financiare solide și acces prompt la instrumente de restructurare timpurie, au șanse semnificativ mai mari de supraviețuire decât cele care aleg să amâne deciziile dificile’’, afirmă Ovidiu Neacșu.

Cum eviți să intri în blocaj

Să știi cu cine faci afaceri, dacă firma respectivă are datorii, popriri, procese, dacă acționarii sunt implicați în alte societăți cu probleme, dacă își onorează obligațiile financiare la timp, sunt elemente esențiale care pot face diferența între un business predictibil și un eșec, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experților, în relația cu partenerii, companiile au nevoie de un sistem de evaluare standardizat a clienților noi și a celor existenți. Fie că se bazează pe resursele interne (departamente de vânzări, contabilitate, juridic și date proprii) sau apelează la o firmă specializată, antreprenorii trebuie să manifeste o vigilenţă sporită în relaţia cu partenerii.

,,Monitorizarea continuă reprezintă cheia unui business predictibil. Scăderile sau creşterile bruşte de comenzi, întârzierea plăţilor, refuzul la plată şi indisponibilitatea persoanelor de contact sunt doar câteva elemente care trebuie luate în calcul’’, spune Ovidiu Neacșu, partner coordonator Sierra Quadrant.

Potrivit experților, consolidarea relațiilor de business ține în mod direct de managementul creanțelor, de asigurarea unor condiții comerciale dedicate, în funcție de bonitatea și comportamentul de plată al partenerilor, dar și de educația financiară a celor care fac business.

,,Antreprenorii trebuie, dincolo de manifestarea unei vigilențe sporite în relația cu partenerii, să dezvolte planuri de afaceri pornind de la realitate, nu de la dorințe și așteptări optimiste.
Oamenii de afaceri trebuie să evite investiţiile care nu aduc plus valoare, precum cele în imobile, maşini etc, să renunțe la activele care nu reprezintă activitatea de bază și să își asigure resurse financiare de rezervă. Pe de altă parte, în condițiile accentuării blocajului financiar, apelarea la serviciile de factoring poate fi o soluție optimă’’, mai spun aceștia.

Cu o experiență de peste 26 de ani în mediul de business românesc, Sierra Quadrant este una dintre cele mai importante companii specializată în lucrări de administrare și lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare și diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluționate, concomitent cu procedura de insolvență: bilanț de mediu, substanțe periculoase în proprietate, servituți neclare și litigii legate de patrimoniu, etc.

BVB | Știri BVB
SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (20/07/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17.07.2026

PREBET SA AIUD (PREB) (20/07/2026)

Decizia ASF nr. 737/17.07.2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (20/07/2026)

Document informare - alocare actiuni 2026