Update articol:

SALROM: Activitate microseismică la Salina Praid; a fost propusă instituirea codului portocaliu de alertă; măsura nu presupune evacuarea locuitorilor din zonă

SALROM: Activitate microseismică la Salina Praid; a fost propusă instituirea codului portocaliu de alertă; măsura nu presupune evacuarea locuitorilor din zonă
 - poza 1

Societatea Națională a Sării (SALROM) anunță că, în perioada 25–27 iulie 2026, în zona Salinei Praid s-a înregistrat un episod de activitate microseismică, în contextul unei creșteri a salinității pârâului Corund. Compania precizează că fenomenul este monitorizat permanent, iar evaluările preliminare arată că microvibrațiile nu indică, în sine, producerea unei prăbușiri.

„În perioada 25–27 iulie 2026, s-a înregistrat o creștere a salinității pârâului Corund, fenomen monitorizat permanent de instituțiile implicate în gestionarea situației din zona Salinei Praid, inclusiv de Societatea Națională a Sării – SALROM”, se arată în comunicatul companiei.

În aceeași perioadă, specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) au detectat, în mai multe rânduri, microvibrații în zona monitorizată.

„Analiza datelor indică faptul că atât intensitatea, cât și frecvența acestora sunt în scădere”, precizează SALROM.

Potrivit companiei, „evaluările preliminare” arată că „aceste microvibrații sunt compatibile cu procese de redistribuire a tensiunilor în masivul de sare”.

„Acest tip de manifestare nu indică, în sine, producerea unei prăbușiri, însă justifică menținerea unei monitorizări continue și corelarea datelor seismice cu observațiile geotehnice, hidrogeologice și topografice”, se mai arată în comunicat.

Totodată, compania precizează că verificările efectuate la suprafață nu au identificat semne de instabilitate.

„Observațiile de suprafață efectuate cu drona și cu stația topografică automată, precum și verificările realizate în teren de specialiștii Societății Naționale a Sării – SALROM, nu au evidențiat modificări ale reliefului sau alte semne de instabilitate la suprafață”, se precizează în comunicat.

A fost propus codul portocaliu de alertă

Potrivit SALROM, în conformitate cu pragurile de alertă stabilite prin Hotărârea nr. 9 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Harghita, magnitudinea maximă a evenimentelor seismice înregistrate a depășit nivelul corespunzător codului galben de alertare a populației.

„În consecință, a fost propusă instituirea codului de alertă PORTOCALIU”, informează compania.

SALROM subliniază însă că această măsură are exclusiv caracter preventiv și nu presupune evacuarea locuitorilor din zonă.

„Instituirea codului portocaliu NU ÎNSEAMNĂ EVACUAREA POPULAȚIEI DIN ZONA AFECTATĂ”, transmite compania.

„Această măsură are caracter preventiv și permite autorităților, împreună cu Societatea Națională a Sării – SALROM și celelalte instituții implicate, să intensifice monitorizarea și să aplice măsurile prevăzute în planurile de intervenție, astfel încât orice evoluție a fenomenelor monitorizate să poată fi identificată și gestionată în timp util”, se mai arată în comunicat.

SALROM precizează că „monitorizarea parametrilor seismici, geotehnici, topografici și hidrogeologici continuă în regim permanent” și că va informa cu promptitudine populația cu privire la orice evoluție relevantă.

BVB | Știri BVB