Update articol:
OPINIE de Laurențiu Mitrache

Legea pentru creșterea pensiilor – calul troian abandonat de PSD în Palatul Victoria

Legea Societăților Comerciale 30/1991 Sursa Pixabay

Fostul bancher Laurențiu Mitrache ne-a transmis următorul material:

Cei 4943,5 mii de pensionari de asigurări sociale înregistrați ca atare la 30 iunie a.c. reprezentau 99,81% din numărul existent la 31 ianuarie a.c. și 95.36% comparativ cu 30 iunie 2019. Putem prezuma doar, pe de o parte,  insatisfacția Conducerii Casei Naționale de Pensii Publice generată de lentoarea diminuării numărului pensionarilor, respectiv a sumelor de plătit către aceștia și, pe de altă parte, speranța unei dinamizări accentuate datorată COVID-19!

Depășind sfera supozițiilor, segmentul electoral al pensionarilor de asigurări sociale reprezintă pentru întregul spectru politic (diversificat doar nominal, foarte puțin ideologic și unificat lamentabil sub steagul populismului rudimentar) factorul decisiv al înclinării balanței voturilor.  Trecerea de la viața activă la cea de pensionar are profunde implicații materiale (exceptând pensiile speciale, evident!) și morale: pierderea prestigiului implicat de schimbarea poziției în cadrul familiei și în societate, apariția sentimentelor de inutilitate, izolare socială, accentuarea declinului fiziologic natural.  Resimțita marginalizare socială, reală sau imaginară, este – pe fondul insuficienței culturii politice și a redusei implicări sociale, a sensibilității exagerate pentru atențiile morale sau insignifiant materiale – jalnic manipulată de politicieni, exploatând credulitatea acceptării formulării conform căreia “suveranitatea natională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”, indirect dar eficient sprijinită de bisericeasca dogmă “crede și nu cerceta!”

Disprețul politicienlor pentru textul constituțional de mai sus este demonstrat de ignorarea referendumului consultativ validat pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari  la cel mult 300 de deputați din 2009!

Importanța participării cetățenilor la vot – pentru politicieni – nu trebuie demonstrată, fiind suficientă ipoteza unei neparticipari în masă! Ipoteza nu este chiar fantezistă: la alegerile prezidențiale din 2019 procentul participării la vot a oscilat, pe județe, între 22,86% și 68,58%, cu o medie națională de 49,87%! În plus, aspect interesant, procentul votanților pe controversatele liste suplimentare a fost de 12,85%! Un observator malițios ar putea sugera că aproximativ 60% dintre cetățenii României au înțeles suficient de clar valoarea deținerii suveranității naționale!

Îngrijorarea stârnită în rândul politicienilor de procentele de mai sus a evoluat invers proporțional cu participarea la vot, de aici până la decizia de a crește atractivitatea prin acordarea de stimulente semnificative nemaifiind decât un pas, inițiat de PSD, aprobat în Parlament și promulgat de președintele Klaus Johannis: Legea care stabilește creșterea punctului de pensie din luna septembrie, determinând o mărire în tranșe a pensiilor astfel încât  în final pensiile să ajungă la aproape jumătate din valoarea salariului mediu brut pe economie.

Din punct de vedere electoral, efervescența stârnită în rândul pensionarilor nu a fost apreciată în unanimitate, având o hibă greu de acceptat de toți politicienii: entuziasmul pașnicilor pensionari se revarsă cu sens unic către PSD, urmând a se materializa prin opțiuni similare de vot.

Guvernul Orban, ministrul Cîțu și însuși președintele Iohannis, probabil puțin sau deloc pasionați de Homer, nu au intuit de la bun început adevărata natură a calului troian abandonat de PSD în Palatul Victoria. Aplicând ca atare prevederile legii, voturile pensionarilor, decisive pentru câștigarea alegerilor, în favoarea PSD erau asigurate. A nu aplica legea fără o explicație logică însemnă practic același lucru, voturile pensionarilor, anti-liberale, mergând indirect în favoarea aceluiași PSD!

Astfel încât, de la preluarea puterii guvernamentale, Partidul Național Liberal a concentrat practic întreaga sa energie de comunicare cu precădere asupra pandemiei și majorării pensiilor! Tone de cerneală și sute de ore de prezență televizată au fost irosite pentru a convinge pensionarii de absurditatea legii propuse de PSD și de impactul dezastruos asupra finanțelor țării! Receptivitatea pensionarilor a fost identică celei a politicienilor față de problemele reale ale cetățenilor în general: zero!

Realitatea procentului supraunitar între numărul pensionarilor și asistaților sociali și numărul contribuabililor la Casa Națională de Pensii Publice nu poate fi contestată, dar pentru a fi acceptată ar trebui explicate satisfăcător câteva aspecte.

Între Casa Națională de Pensii Publice și Fondurile private de pensii nu este, practic, nicio deosebire, prima trebuind să funcționeze asemeni unui fond. Dacă s-ar efectua un control de către Curtea de Conturi și datele s-ar face publice (poate s-a făcut, dar e… secret!) asupra situației colectării contribuțiilor în ultimii treizeci de ani, a plăților efectuate cu destinație exclusivă pensii și asigurări sociale, a gestionării de trezorerie a disponibilului, etc., nu este exclus să aflăm că sume îngrijorător de importante au luat alte destinații!

Scuza plății pensiilor speciale (80% din salariul și sporurile ultimei luni lucrate!!!) de la buget este inacceptabilă: dacă pentru unii se poate plăti de la buget, de ce nu se poate plăti pentru toată lumea? Dacă în anumite perioade excedentul (probabil) Casei Naționale de Pensii Publice a fost virat la buget, în alte perioade, după caz, viramentele se pot face invers!

În altă ordine de idei, reducerea drastică a perioadei de cotizare prin reducerea din motive politic subiective a vârstei de pensionare a condus la majorarea perioadei de plată a pensiilor și a cuantumului total…

Puțină credibilitate ar fi putut fi obținută dacă decizia ar fi fost parte a unui complex decizional de reducere drastică a cheltuielilor bugetare: alocații pentru partide, reducerea numărului ministerelor și a funcționarilor publici, a salariilor (și numărului – 300!) parlamentarilor, recuperarea sumelor datorate ANAF de diverși infractori, etc. Cum nimeni nu are știință de o politică de control drastic a cheltuielilor bugetare… nimeni nu crede!

În final, Partidul Național Liberal a ales o păguboasă cale de mijloc: diminuarea cu 26% a procentului de majorare a pensiilor propus de PSD și consacrat legal. Păguboasă pentru că nu va “redirecționa” voturi și nici nu va “salva” finanțele țării! În plus, s-au grăbit să distribuie taloanele de pensie incluzând majorarea de 14% în condițiile în care în urma moțiunii de cenzură va putea pierde guvernarea. Atunci PSD va completa creșterea până la procentul inițial, menționând că bugetul are suficiente resurse pentru acoperire și subliniind cu succes rău-voința liberalilor… Dacă moțiunea de cenzură va eșua, va fi doar o amânare a pierderii puterii până la 27 septembrie, când pensionarii nepricepuți în ale guvernării și imuni la sofisticatele teorii ale ministrului finanțelor, vor vota cu entuziasmul binecunoscut pentru… majorare!

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie