Update articol:

Camera Deputaţilor: Elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport gratuit la şcoală

camera deputatilor

Deputaţii au adoptat miercuri o propunere legislativă care completează Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit căreia elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la/până la unitatea de învăţământ, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale.

S-au înregistrat 277 de voturi “pentru”, trei “împotrivă” şi 17 abţineri, iar trei deputaţi nu au votat.

“În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigura din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale”, prevede un amendament la proiect care aparţine deputaţilor Natalia-Elena Intotero (PSD) şi Szabo Odon (UDMR), potrivit Agerpres.

Prevederile vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 – 2023.

Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie supus dezbaterii Senatului.

BVB | Știri BVB
COMELF S.A. (CMF) (21/04/2026)

Raport anual 2025-Completare informatii Taxonomie-Raport Durabilitate

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (21/04/2026)

Disponibilitate raport privind indicatorii cheie de performanta Trim. I 2026

CONPET SA (COTE) (21/04/2026)

Convocare AGOA 26/27.05.2026