Update articol:

Listarea pe sistemul multilateral de tranzacționare al BVB devine mai simplă, mai eficientă, mai rapidă 

BVB

Bursa de Valori București (BVB) anunță aplicarea, din 3 ianuarie 2022, a unei proceduri mai simple, mai eficiente și mai rapide pentru listarea pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al BVB, potrivit unui comunicat de presă.

BVB precizează: “Noua procedură vine să faciliteze și mai mult accesul companiilor antreprenoriale la finanțări prin intermediul mecanismelor bursiere. De la începutul acestui an, pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare s-au listat 17 noi companii cu o capitalizare cumulată de peste 260 milioane euro, 17 noi emisiuni de obligațiuni corporative cu o valoare cumulată de peste 38,5 milioane de euro, precum și alte instrumente financiare.

Noua procedură eficientizează procesul de admitere la tranzacționare în cadrul celor două etape: emiterea acordului de principiu și a admiterii la tranzacționare în sine, prin fluidizarea și simplificarea procesului, precum și a fluxului de documente necesare. Noile prevederi introduc elemente de claritate pentru o mai bună înțelegere a procesului de către emitent, standardizarea unor documente și introducerea unor termene de soluționare aferente fiecarei etape.

Prevederile noii proceduri de admitere sunt însoțite de un format standard al cererilor pentru fiecare etapă de admitere și de o nouă structură a Memorandumului Emitentului care beneficiază de prezentarea informațiilor într-o formă mai ușor de urmărit de către investitori. Noua procedură prevede obligativitatea noilor emitenți de a transmite un raport de audit pentru cel puțin ultimul an de activitate. Mai mult, noii emitenți de pe SMT au obligația încheierii unui contract post listare pe 12 luni cu un Consultant Autorizat doar pentru primul instrument financiar listat, pentru următoarele instrumente financiare listate încheierea unui astfel de contract devine opțională. Prevederea se aplică inclusiv actualilor emitenți de pe SMT care au în derulare un contract post listare cu un Consultant Autorizat. BVB simplifică astfel procedura de listare și reduce costurile aferente menținerii la tranzacționare a instrumentelor financiare.

BVB actualizează și principiile de guvernanță corporativă pentru societățile care au instrumente financiare tranzacționate pe SMT prin extinderea recomandării de aplicare a acestora pentru toți emitenții de instrumente financiare de pe SMT. Aplicarea unitară a principiilor de guvernanță corporativă este unul dintre demersurile BVB pentru construcția unei piețe atractive pentru investitori, prin creșterea nivelului de transparență a emitenților.

Noua procedură va intra în vigoare la începutul anului viitor, permițând astfel actualilor și potențialilor emitenți, precum și Consultanților Autorizați, să se adapteze din timp noilor prevederi ale Codului SMT care pot fi consultate la următorul LINK.

BVB | Știri BVB

PRIMARIA ORASULUI NAVODARI (NAV27) (25/10/2021)

Plata cuponului 25 si rambursare rata principal 25 & calcul rata dobanda pentru cuponul 26

PRIMARIA ORASULUI SIRET (SRE28) (25/10/2021)

Plata cuponului 25 si rambursare rata principal 24 & calcul rata dobanda pentru cuponul 26

Erste Group Bank AG (EBS) (25/10/2021)

Notificare - detineri > 4%

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (25/10/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 18 - 22 octombrie 2021