Update articol:

Premierul Netanyahu a vorbit cu Biden după bombardarea sediului AP din Gaza

Joe Biden Sursa foto: Facebook

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu preşedintele american Joe Biden despre atacul israelian care a distrus în Gaza imobilul care adăpostea sediul agenţiei de presă americane Associated Press (AP), potrivit unui comunicat al biroului său de presă, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Netanyahu a “subliniat în cadrul acestei convorbiri că Israelul face totul pentru a evita să lovească persoane neimplicate” în conflict, informează comunicatul, insistând asupra faptului că evacuarea persoanelor din imobilul “în care se aflau ţinte teroriste” a fost organizată înainte de raid.

“Noi le-am spus direct israelienilor că garantarea securităţii jurnaliştilor şi a media independente este o responsabilitate de importanţă capitală”, afirmase prin Twitter mai devreme Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a executivului american.

Jurnalişti de la AFP au văzut în jurul orei locale 15:000 turnul cu 13 etaje, în care îşi avea sediul de asemenea şi filiala locală a canalului de televiziune qatariot Al-Jazeera, purlverizându-se sub loviturile mai multor rachete.

“Suntem şocaţi şi oripilaţi de faptul că armata israeliană ţinteşte şi distruge imobilul în care se afla biroul AP şi altor media din Gaza”, a afirmat într-un comunicat patronul agenţiei Associated Press, Gary Pruitt.

“Ei cunoşteau de mult timp amplasamentul biroului nostru şi ştiau că acolo se află jurnalişti. Am fost avertizaţi că imobilul va fi lovit”, a adăugat el.

Armata israeliană a afirmat că echipamente ale “serviciilor militare de informaţii” ale Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere în enclavă, se aflau în imobilul vizat.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)