Update articol:

Acțiunile UiPath pot fi cumpărate de români începând de ieri de pe platforma XTB cu 0% comision

listare Uipath Sursa NYSE

Listarea UiPath pe bursa americană reprezintă un moment istoric pentru piața de capital din România, dar este un eveniment remarcabil și pentru SUA, acesta fiind unul dintre cele mai mari IPO-uri din sectorul de software din istoria Statelor Unite. De aceea, XTB a decis să includă în oferta sa acțiunile UiPath și oferă 0% comision la tranzacționarea acestora începând din 21 aprilie 2021, potrivit unui comunicat.

„Suntem o organizație agilă, la rândul nostru o companie de tehnologie și ne mișcăm mereu foarte repede, în ritm cu cele mai noi tendințe ale pieței de capital. Iar de cele mai multe ori reușim să fim aceia care și setează tendințele pieței de brokeraj din România. De aceea, ne bucurăm că XTB poate să vină în sprijinul investitorilor interesați de companii românești de succes, iar începând de ieri în portofoliul nostru sunt incluse și acțiunile primului unicorn românesc, alături de alte peste 4.000 de instrumente financiare,”declară Irina Cristescu, general manager în cadrul XTB România: 

Pentru a explica importanța, precum și succesul acestui eveniment, Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România, spune: „UiPath a majorat numărul şi preţul acţiunilor pe care le va vinde la bursa de la New York într-o ofertă de listare prin care a țintit o evaluare de 28 de miliarde de dolari, după ce, în urmă cu numai o săptămână anunţase o evaluare de 26 mld. dolari. Potrivit FactSet, doar două IPO-uri din sectorul de software din SUA au depășit pragul de finanțare de 1,34 miliarde de dolari atrasă de UiPath. Totuși, trebuie subliniat că ambele au avut loc în ultimele șapte luni, scoțând în evidență interesul recent pentru sectorul de tehnologie. Furnizorul de baze de date cloud, Snowflake, deține prima poziție cu 3,9 miliarde de dolari în septembrie 2020, urmat de Qualtrics, care a obținut 1,78 miliarde de dolari în ianuarie.”

Conform informațiilor publicate de Bloomberg, au fost vândute aproximativ 24 de milioane de acțiuni la prețul de 56 USD. Această cotație este superioară intervalului de preț vizat de 52 – 54 USD, care și acesta a fost ajustat în creștere luni de la 43 – 50 USD. Listarea oferă companiei o valoare de piață de 29 miliarde dolari pe baza acțiunilor listate. Dacă sunt incluse opțiunile pe acțiuni ale angajaților și acțiunile restricționate, valoarea de piață se îndreaptă către pragul de 31 de miliarde de dolari.

Care sunt punctele forte ale „primului unicorn românesc”?

Fondată de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, UiPath devenea, în 2018, „primul unicorn românesc”, atingând o capitalizare de piață de peste 1 miliard de dolari. UiPath este specializată în dezvoltarea de aplicaţii software care automatizează procesele de lucru din companii și, așa cum arată Radu Puiu, „se deosebește de rivali prin faptul că aplicațiile oferite de ei le permit angajaților fără experiență în programare să personalizeze capacitățile de inteligență artificială”.

„UiPath pare să devină publică la momentul potrivit”, consideră Radu Puiu, argumentând: „Veniturile au crescut anul trecut cu 81%, la 607,6 milioane de dolari, iar pierderile companiei s-au redus de la 519,9 milioane de dolari în 2019 la 92,4 milioane de dolari. Marja brută a companiei de 89% este atractivă chiar și pentru sectorul de software.”

Pe de altă parte, Radu Puiu atrage atenția că: „În ceea ce privește IPO-ul UiPath, a existat o schimbare notabilă a tendinței deoarece investitorii s-au reorientat către companii care sunt considerate a avea un avantaj în cazul în care ratele de dobândă continuă să crească. Perspectivele sectorului de cloud par să rămână în continuare optimiste pe termen lung, deși sentimentul la nivelul investitorilor s-a deteriorat. O parte din această tendință este urmarea faptului că economiile s-au redeschis, apărând un grad de incertitudine cu privire la posibilitatea ca firmele să își reducă cheltuielile pentru cloud atunci când se vor întoarce la birou.”

Spre ce țintește „unicornul” în viitor?

„Compania a reușit să reducă pierderile pe fondul unor reduceri ale costurilor de vânzare și marketing cu 21%, a costurilor de cercetare și dezvoltare cu 16% și a cheltuielilor generale și administrative cu 10%. În termeni de portofoliu de clienți, pandemia a fost o oportunitate pentru extinderea activității companiei. La 31 ianuarie 2020, firma a declarat că are aproximativ 6.000 de clienți, astfel încât în timpul pandemiei, UiPath a marcat o majorare a numărului de clienți cu 33%, la 8.000 de clienți”, informează Radu Puiu.

În privința evoluției „unicornului”, analiștii sunt optimiști: „Planurile de viitor par bine definite și se dorește extinderea activității și obținerea de avantaje competitive. În martie 2021, UiPath a achiziționat compania specializată în interconectivitate din SUA, Cloud Elements. Preluarea va permite UiPath să ofere o interfață cu utilizatorul la nivel de întreprindere și capabilități de automatizare bazate pe o singură platformă, conform unei declarații oficiale a firmei”, consideră analistul financiar XTB.

listare Uipath
Sursa NYSE
listare Uipath
Sursa NYSE
listare Uipath
Sursa NYSE