În ultimii ani, aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a fost prezentată de autorități drept principalul obiectiv de politică externă și economică după integrarea în Uniunea Europeană. Pentru publicul larg, OCDE rămâne însă o organizație relativ puțin cunoscută, eclipsată de notorietatea NATO sau a Uniunii Europene. În realitate, intrarea în ceea ce este numit adesea „clubul economiilor dezvoltate” ar putea avea efecte economice mai profunde decât par la prima vedere.
OCDE nu oferă fonduri, nu distribuie granturi și nu are mecanisme de finanțare comparabile cu cele ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, organizația reunește cele mai dezvoltate economii ale lumii și stabilește standarde în domenii esențiale precum guvernanța corporativă, fiscalitatea, concurența, investițiile, educația, digitalizarea sau combaterea corupției. Pentru investitori, apartenența la OCDE reprezintă un semnal puternic că un stat respectă reguli predictibile și oferă un mediu economic stabil.
Din această perspectivă, cel mai mare beneficiar al aderării ar putea fi chiar statul român. România se împrumută anual cu zeci de miliarde de euro pentru a finanța deficitul bugetar și pentru a refinanța datoria publică. Într-o perioadă în care costurile de finanțare reprezintă una dintre cele mai mari vulnerabilități ale economiei românești, orice îmbunătățire a percepției investitorilor asupra riscului de țară poate însemna economii importante pentru bugetul public. Pentru un stat care plătește anual miliarde de lei doar pentru dobânzi, o reducere chiar modestă a costurilor de finanțare poate avea efecte semnificative.
La fel de importante sunt beneficiile pentru marile companii românești. Companiile listate la Bursa de Valori București, dar și marile companii energetice controlate de stat, au nevoie de investiții de amploare în următorii ani. Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz, Electrica sau Transelectrica se află în fața unor programe de investiții care însumează zeci de miliarde de euro. În paralel, proiecte precum reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, exploatarea gazelor din Neptun Deep, dezvoltarea infrastructurii energetice și apariția unor proiecte noi, precum centrele de date și infrastructura de inteligență artificială, vor necesita volume uriașe de capital.
Pentru aceste proiecte, aderarea la OCDE poate însemna acces la investitori care până acum priveau România ca pe o piață de frontieră. Numeroase fonduri de pensii, fonduri suverane și instituții financiare internaționale utilizează statutul de membru OCDE drept criteriu de eligibilitate pentru investiții. Cu alte cuvinte, aderarea poate deschide uși care în prezent sunt doar parțial accesibile.
Un alt câștigător important ar putea fi Bursa de Valori București. Experiența altor state arată că integrarea în OCDE contribuie la creșterea încrederii investitorilor și la dezvoltarea piețelor de capital. România are încă una dintre cele mai mici piețe bursiere din Uniunea Europeană raportat la dimensiunea economiei, iar atragerea unor investitori instituționali noi ar putea accelera procesul de maturizare a pieței.
Beneficiile pentru populație sunt mai greu de observat și nu vor apărea imediat. Aderarea la OCDE nu va reduce peste noapte ratele bancare și nici nu va genera automat creșteri salariale. Efectele se vor vedea indirect, prin investiții mai mari, crearea de locuri de muncă mai bine plătite și o economie mai competitivă. În măsura în care statul și companiile se vor finanța mai ieftin, avantajele se vor propaga treptat în întreaga economie.
Există însă și o altă față a monedei. Aderarea la OCDE nu aduce doar beneficii, ci și obligații. Dacă investitorii și companiile eficiente au de câștigat, organizațiile și structurile care funcționează pe baza excepțiilor, privilegiilor sau a influenței politice vor resimți o presiune tot mai mare.
Companiile de stat reprezintă probabil categoria cea mai expusă. OCDE este promotorul unor standarde stricte de guvernanță corporativă și a criticat în repetate rânduri interferența politică în administrarea întreprinderilor publice. Într-un astfel de cadru, numirile pe criterii politice, lipsa indicatorilor de performanță sau managementul netransparent devin din ce în ce mai dificil de justificat.
De asemenea, administrația publică va fi supusă unei presiuni sporite. OCDE nu dispune de mecanisme punitive similare celor europene, însă evaluările și rapoartele sale sunt urmărite atent de investitori și de piețele financiare. România va trebui să demonstreze nu doar că adoptă reforme, ci și că le aplică efectiv.
Aici apare și cea mai mare provocare. Aderarea în sine nu garantează succesul economic. Ea oferă o oportunitate și un cadru de referință, dar rezultatele depind de capacitatea autorităților de a continua reformele. Deficitul bugetar ridicat, instabilitatea legislativă, întârzierile cronice în infrastructură și dificultățile în implementarea guvernanței corporative rămân probleme care nu vor dispărea odată cu intrarea în organizație.
În fond, adevărata miză a aderării la OCDE nu este obținerea unui nou statut internațional. Miza este transformarea modului în care România este percepută de investitori și de piețele financiare globale. Dacă aderarea la NATO a oferit garanții de securitate, iar intrarea în Uniunea Europeană a asigurat accesul la piața unică și la fondurile europene, aderarea la OCDE poate deveni certificatul de maturitate economică pe care România îl urmărește de aproape două decenii.
Pentru mediul de afaceri și pentru investitori, aceasta este, probabil, cea mai importantă consecință: România ar înceta să fie privită ca o economie aflată la periferia Europei și ar intra într-o categorie rezervată statelor considerate predictibile, stabile și credibile. Iar într-o lume în care capitalul se mută rapid către destinațiile cele mai sigure, credibilitatea este, de multe ori, cel mai valoros activ economic.
| Știri BVB