Regiunea Mării Negre a ajuns să capete o importanță strategică comparabilă cel puțin cu importanță strategică a zonei baltice, a declarat Adriean PÂRLOG, Profesor Universitar și General în rezervă, Președinte ICSS, la cea de-a doua ediție a evenimentului BLACK SEA FORUM: ”Importanța geostrategică și economică a Mării Negre în actualul context european”, organizat de Financial Intelligence.

Potrivit domniei sale, dacă nu avem securitate la Marea Neagră, toate eforturile în spațiul investițional și al creșterii relevanței economice a acestei zone ar păli cel puţin parţial.

Adriean PÂRLOG a explicat: “Nu susţin ideea că relevanţa geostrategică a Mării Negre este oarecum pe o pantă descendentă, ca urmare a multor considerente, din care principalul considerent îl reprezintă relația strategică între Federația Rusă și Statele Unite ale Americii, relație peste alte tipuri de aranjamente în domeniul securității.

Acum 15-20 de ani, într-adevăr în lumea occidentală exista o oarecare temere în legătură cu unele tentative de ridicare a subiectului importantei strategice a Mării Negre în cancelariile occidentale și se cereau tot timpul argumente care să justifice implicarea Occidentului în această parte a lumii.

Însă, în ultimii ani, un foarte mare număr de comandanți supremi NATO în Europa au avut o abordare de cea mai înaltă complexitate, din perspectiva securității, a regiunii Mării Negre”.

Domnul Pârlog spune că este evident că Federația Rusă este principalul actor la Marea Neagră și nu dorește sub nicio formă ca acest statut de super relevantă strategică să îi fie afectat câtuși de puțin.

De asemenea, în opinia domniei sale, Turcia este un actor absolut deosebit ca impact al prezenței sale la Marea Neagră, inclusiv pe spațiul economic: “Turcia este percepută, pe de o parte, ca factor major de importanță strategică în regiune al NATO, dar Turcia începe să privească problematica Mării Negre și într-o logică a începutului de teamă, mai ales după ce Federația Rusă a reușit să capete o relevanță sporită pentru zona acestei ţări și mă gândesc la Siria.

Turcia este ușor îngrijorată în legătură cu perspectivele dezvoltării problematicii de securitate prin prisma unor subiecte pe care le gestionează şi OSCE. Mă refer aici în primul rând la posibilitatea creșterii unor tensiuni în ceea ce privește gestiunea apelor teritoriale, mai ales după ce Peninsula Crimeea a trecut practic sub jurisdicție rusească. Probabil că Turcia percepe ca foarte posibilă o repetare a experienței pe care o are în momentul de față în Mediterana atunci când judecă de pe alte poziții noile realități în ceea ce privește separarea zonei de excludere economică a relației cu Grecia.

Un element care conferă o specificitate aparte regiunii Mării Negre pentru toată lumea, nu numai pentru cei doi mare actori – Rusia și Turcia, ar trebui să-l reprezinte și realizările concrete în spațiul și informațional, realizări care sunt lăsate ca amprente de către Federația Rusă, în urma succesiunii de aplicații militare anuale sub emblema de Kavkaz”.

De asemenea, este importantă regiunea Mării Negre și pentru țările mijlocii și mici care sunt riverane la bazinul Mării Negre, a mai spus Adriean Pârlog.

Turcia joacă un rol fundamental în ceea ce privește coeziunea viitoare a NATO

Turcia joacă un rol fundamental în ceea ce privește coeziunea viitoare a NATO, consideră Adriean Pârlog, explicând: “Turcia are șansa de a demonstra că NATO este o construcție de securitate viabilă, dar pentru acest lucru are nevoie recunoașterea propriilor ei îngrijorări de care într-o mică sau mai mare măsură Occidentul nu ține cont. Şi mă refer în primul rând la problematica gulenistă, la relativa lipsă de recunoaștere a importanței Ankarei în ceea ce privește fluxurile migraționiste care tranzitează această țară și care presează Europa și dinspre est și dinspre sud-estul acesteia.

Un lucru extrem de important este importanța uriasă pe care, în lumea securităţii, o au comandamentele strategice ale Statelor Unite. Două dintre cele mai importante sunt EUCOM – comandamentul militar care este pilonul referențial pentru NATO -şi CENTCOM. Probabil că Turcia  experimentează cel mai bine nevoia ca zonele geografice ale acestor două comandamente strategice ale Statelor Unite să fie redesenate. Linia de despărțire a acestor două comandamente strategice, din nefericire pentru dezvoltările de securitate contemporană, coincide exact cu granița care separă Turcia de Siria.

Un alt punct important este reconsiderarea factorului militar ca domeniu de preocupare occidentală în acvatoriul Mării Negre. Cele mai importante puncte de vedere pe care strategi de mare amplitudine, cu impact puternic asupra deciziilor și de la Washington și de la comandamentul central de la Bruxelles al NATO, foarte mulţi dintre foștii lideri de top ai NATO încep să pună pe masa dezbaterilor de securitate subiecte absolut impactante pentru balanța strategică de securitate din această zonă.

Astfel, se ridică la rang de necesitate imperioasă lansarea unei invitații rapide de accedere în Alianța Nord- Atlantică a Georgiei și de oferire a unui parcurs cert de aderare pentru Ucraina. Numai materializarea în dezbatere a acestor două subiecte afectează interesele strategice pe termen lung ale Federației Ruse și parțial ale Chinei care este prezentă în bazinul Mării Negre cu o componentă investițională financiară deosebit de puternică.

O a doua propunere cu impact uriaș în viitor și asupra Turciei – nu numai asupra Federației Ruse – și asupra balanței reale de securitate în regiunea Mării Negre o reprezintă începutul studierii subiectului numit prezența militară navală NATO în Marea Neagră 365 de zile, în condițiile respectării întocmai a prevederilor Convenției de la Montreux. Se lansează un adevărat grafic de înlocuire în marja celor 21 de zile de admisibilitate a prezenței navale occidentale în Marea Neagră.

Una dintre cele mai dure propuneri, după părerea mea, o reprezintă transformarea misiunii de Poliție Aeriană a NATO în regiunea Mării Negre într-o misiune a Alianței Nord Atlantice numită Apărarea aeriană a spațiului Mării Negre, cu modificările necesare la abordarea strategică a unei astfel de schimbări de statut. Evident că Occidentul este îngrijorat și de ideea luării în calcul a contraargumentelor care ar putea să confere sensibilitate unei astfel de abordări strategice în regiune.

Primul şi cel mai important este legat de prezența în exercițiul funcțiunii a președintelui Turciei, care este perceput ca reprezentând un argument ce nu conferă credibilitate totală Alianței Nord Atlantice în implicarea în eventuale abordări frontale a subiectelor în zonă a NATO.

Cele mai recente și cele mai impactante exemple sunt: criza bazei aeriene de la Incirlik de pe timpul tentativei de lovitură de stat de acum cinci ani și, mai ales, începutul achiziției de sisteme de apărare antiaeriană ale Turciei din Federația Rusă”.

Un eventual eșec, urmare accentuării riscurilor critice de securitate în situația în care Occidentul ar aborda o linie de conduită mai contondentă în ceea ce privește implicarea în bazinul Mării Negre, ar putea să reprezinte nu numai eșecul unei strategii, ci și inversarea cel puţin în zona de vârf a relativei ordini globale pe care lumea o înțelege azi, m,ai spune analistul, precizând: “Având în vedere aceste duble provocări strategice pe spațiul militar, la care adăugăm începutul de provocări pe spațiul economico-financiar, mai ales urmare a prezenței Chinei în regiune, în condițiile în care încep să fie puse în discuție modificări de statut efectiv ale Convenției de la Montreux, în condițiile în care statutul strâmtorilor începe să fie abordat între o logică duală prin construcția vestitului canal al Istanbulului, oferă o oportunitate extraordinară de creștere a relevanței Alianței Nord Atlantice în bazinul Mării Negre”.

În opinia domnului Pârlog, un eveniment de tip lebădă neagră în Marea Neagră, un eveniment cu o probabilitate de aparitie extrem de mică, dar cu impact al repercursiunilor sale extrem de mare, l-ar putea reprezenta grăbirea unui proces de emancipare economică, militară, de statut, al Ucrainei în condițiile în care Federația Rusă probabil că ar fi nevoită să reacţioneze într-o manieră comparabilă cu cea din 2008 în Georgia, cu maniera în care a dezvoltat o criză de securitate în 2014 şi în 2018 chiar marginal în sudul Ucrainei.