Autor: Mihnea Dumitru  

Inteligența artificială poate indica riscul potențial într-un contract de creditare, poate preveni fraudele și poate prezice cele mai profitabile sau sigure investiții la bursă. Termenul inventat de John McCarthy (AI în engleză) în 1955 a devenit generic pentru o suită de programe inteligente care pot analiza și propune decizii pentru utilizatori, dar și o sursă de îngrijorare în evoluția tehnologică și robotizarea producției.

Acest articol ar putea fi scris de un program și ar avea mult de mult succes pe Facebook și pe internet. Există deja astfel de aplicații. Sunt construite pentru a prelua informațiile disponibile de pe internet pe o anumită temă. Programul indexează o sută de știri pe respectivul subiect, le „citește”, face legăturile necesare din informații, rescrie automat întreg articolul, astfel încât să pară unic, îl publică și îi poate face și reclamă pe rețelele sociale. Ar ști la ce oră ar fi cel mai bine de publicat, având în vedere preferințele celor care urmăresc site-ul de știri, ce hashtag-uri să folosească și chiar ce imagine ar fi cea mai bună, care să atragă cei mai mulți cititori. Ar putea inclusiv să îi facă reclamă articolului, bazându-se pe preferințele cititorilor, derivate din datele statistice pe care orice site le strânge sau pe baza datelor paginii oficiale de Facebook.

Toate informațiile scrise mai sus sunt adevărate, iar aceste programe există (din păcate, nu sunt accesibile autorului). Inteligența artificială nu mai reprezintă un mit, ci este modul de supraviețuire al unor afaceri care folosesc internetul ca sursă de informații. În 2014, peste un miliard de site-uri erau publicate pe internet, iar ceea ce citim noi, absolut toată prezența publică a internetului este de mii de ori mai mică decât bazele de date care-l țin funcțional. Vorbim aici despre așa-numitul Deep Web, adică date de acces, date personale, informații medicale, preferințe de navigare etc. Programele simple și bazele de date nu pot organiza aceste informații mai bine decât o inteligență artificială, ele nu pot face legăturile pe care mintea umană le poate corela, din cauza volumului de informații și nevoii de viteză. Așadar, avem inteligența artificială. Atunci când construiești un astfel de program, îi oferi o sumă de date și îl instruiești să facă niște legături care te interesează.

Astfel poți găsi, să spunem, legătura dintre accesul la Financial Intelligence și preferințele gastronomice ale utilizatorilor. Presupunând acceptul unei cohorte relevante de abonați ai site-ului la datele lor personale, s-ar putea lega preferințele lor de acces la site (ora la care o fac) cu datele disponibile din Google sau Facebook legate de restaurantele pe care le frecventează. S-ar putea crește productivitatea angajaților și profitabilitatea firmei, publicând știri importante în timpul orei de masă, practic forțându-i să își comande mâncare la muncă. Este un exemplu exagerat care atrage criticii inteligenței artificiale – chiar dacă, evident, s-ar putea construi un AI care să-i depisteze și pe aceștia pe baza fumătorilor.

Construim scenarii hazlii, dar problema organizării datelor, în contextul mai larg al puterii de procesare, al evoluției tehnologice este că ne sperie (nu doar din perspectiva accesului la date personale). Spunem un cuvânt cheie în preajma telefonului și vom vedea, în următoarele zile, reclame la acel lucru. Nu e nevoie de inteligență artificială pentru asta, dar e nevoie de un AI care să judece cât de probabil este că vom cumpăra acel lucru, pe baza istoricului de căutare și cumpărături și al prietenilor. Conform unui studiu al Universității Oxford, peste 45% din slujbe vor dispărea în următorii 25 de ani, ca rezultat al robotizării și, aproape evident, al dezvoltării tehnologice prin inteligență artificială. Aceasta le va putea spune angajatorilor și cât de probabil este să fim productivi la birou, pe lângă capacitățile intelectuale sau de muncă în echipă.

Nu ar trebui să ne mai sperie aceste realități. Situația se schimbă, însă, treptat și pe termen lung, în favoarea omenirii. La fel cum Revoluția Industrială a venit în secolele XVIII și XIX cu temeri similare, oamenii au construit alte slujbe. Multe dintre slujbele calificate pe care le avem acum ar putea fi transmise unor roboți. Evoluția este una normală și probabilă, de la Revoluția Industrială încoace. La fel cum acest lucru se va întâmpla, putem folosi AI-ul în favoarea noastră.

Cei care citesc Financial Intelligence vor putea primi reclame la preferințele lor culinare, dacă tot stau la birou. Ne poate salva de boli indicând genele care cel mai probabil le influențează. Un antivirus deștept, cu AI, cum ar fi BitDefender, ne poate securiza computerul pe baza unei rate probabile de infecție cu un virus pornit în Papua Noua Guinee acum câteva minute. Ne poate arăta inclusiv când am putea cumpăra cea mai ieftină energie electrică de pe piața liberă, pentru a fi pregătit de iarnă (o altă firmă românească, Trendometrics, face tocmai asta). Inteligența artificială ne poate învăța inclusiv cum să votăm mai inteligent, ce candidați ar avea, cel mai probabil și pe baza datelor publice, cea mai bună rată de reprezentare democratică.

Suntem departe de momentul în care automatizarea și globalizarea ne vor afecta decisiv viețile. Deja nu mai avem nevoie să fim șoferii propriilor vehicule și îi cerem asistentului Google să ne găsească următorul film care să ne intereseze, dar exemplele acestea nu funcționează pe o scară destul de largă cât să ne afecteze complet viețile. Vor exista provocări noi și, înainte de a ne trimite copiii la prima universitate politehnică cu specializare în programare robotică, trebuie să înțelegem că viitorul este unul creat tot de oameni. Cea de-a patra Revoluție Industrială, după abur, electricitate și informație este una a Inteligenței artificiale, dar ea se construiește pe baza creierului uman. Am putea, pur și simplu, opina asupra faptului că vom avea mult mai mult timp liber sau creativ, acolo unde un program de computer tunde iarba, în funcție de vremea de afară și de preferințele noastre estetice.

Mihnea Dumitru – analist politic și scriitor de SF-uri. Este specialist în imagine, auto-declarat „anticonsultant” politic prin presă. Are studii în Coreea de Sud, Canada, Marea Britanie și un doctorat în științe politice la Universitatea din București. S-a întors în țară în 2005.