Update articol:

Ant Group analizează opţiuni pentru ca fondatorul Jack Ma să îşi vândă participaţia la companie şi să renunţe la controlul asupra acesteia

jack ma alibaba

Ant Group analizează opţiuni pentru ca fondatorul Jack Ma să îşi vândă participaţia la furnizorul de servicii financiare digitale şi să renunţe la controlul asupra acestuia, în condiţiile în care întâlnirile cu autorităţile de reglementare au semnalat că aceste măsuri ar pune capăt investigaţiilor Beijingului asupra activităţii sale, potrivit unei surse care cunoaşte punctul de vedere au autorităţilor de reglementare şi unor două surse apropiate companiei, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Este pentru prima oară când Reuters scrie despre ultima serie de discuţii referitoare la viitorul controlului deţinut de Ma la compania Ant, exercitat printr-o structură complicată de vehicule de investiţii.

Publicaţia Wall Street Journal a scris anterior că Ma s-a oferit în noiembrie, în timpul unei întâlniri cu autorităţile de reglementare, să cedeze o parte din Ant guvernului chinez.

Oficiali ai Băncii Populare din China şi ai autorităţii de reglementare financiară China Banking and Insurance Regulatory Commission (CBIRC) au purtat discuţii, între ianuarie şi martie, cu Ma şi Ant, separat, la care a fost discutată posibilitatea retragerii magnatului din companie, conform informaţiilor furnizate de sursa familiarizată cu gândirea autorităţilor de reglementare şi una dintre sursele cu legături strânse cu compania.

Ant a negat că s-a lua în considerare vânzarea de către Ma a participaţiei la Ant.

“Vânzarea pachetului de acţiuni al domnului Ma în Grupul Ant nu a fost niciodată subiectul discuţiilor cu nimeni”, a declarat un purtător de cuvânt al Ant într-un comunicat.

Reuters nu a putut stabili dacă Ant şi Ma vor continua cu o opţiune de vânzare a acţiunilor şi, dacă da, care.

Compania spera că participaţia deţinută de Ma, care valorează miliarde de dolari, ar putea fi vândută investitorilor existenţi ai Ant sau filialei sale de comerţ electronic Alibaba Group Holding, fără a implica vreo entitate externă, a spus una dintre sursele cu legături cu compania.

Cea de-a doua sursă, care are la rândul ei legături cu compania, a spus că, în timpul discuţiilor cu autorităţile de reglementare, Ma a fost informat că nu i se va permite să-şi vândă participaţia către nicio entitate sau persoană apropiată şi, în schimb, va trebui să părăsească complet compania.

O altă opţiune ar fi să-şi transfere participaţia către un investitor chinez afiliat la stat, a spus sursa.

Orice măsură ar necesita aprobarea Beijingului, au spus ambele surse care cunoscut punctul de vedere al companiei.