Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a stabilit, în şedinţa de sâmbătă, că în jurul unităţilor […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Administraţia Biden urmează să anunţe, posibil chiar de luni, că a ajuns la un acord provizoriu cu Uniunea […]
Alin Burcea, CEO Paralela 45, a declarat pentru Financialintelligence.ro că actualizarea de către CNSU a listei ţărilor cu […]
Reprezentanții Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) au declarat pentru Financialintelligence.ro că au o parere […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 729 cazuri noi de […]
Sorin Stoica, CEO Eturia, consideră că noua modificare făcută de CNSU aduce mai multă claritate, dar ar trebui […]
Actualizarea condiţiilor de călătorie ȋn funcţie de cele 3 clasificări: verde, galben, roşu reprezintă un pas ȋnainte pentru […]
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat vineri Hotărârea nr. 28 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc […]
Guvernul rus a aprobat vineri aşa-numita lista “cu ţări neprietenoase”, în care au fost incluse doar SUA şi […]
Un fost membru al Beretelor Verzi, Forţele Speciale ale Armatei SUA, care a recunoscut că a divulgat Rusiei […]
Rusia a îngheţat contul deţinut la o bancă din Moscova de postul Radio Europa Liberă/Libertatea (Radio Free Europe/Radio […]
Persoanele vaccinate împotriva COVID -19 ar trebui să poarte mască în regiunile cu transmitere ridicată a virusului, a […]
Germania a reinclus vineri Marea Britanie pe lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, în urma informaţiilor despre extinderea […]
Întreprinderile mici şi mijlocii ar trebui să beneficieze şi de granturi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 835 cazuri noi de […]
Este o crimă ca plajele din Mamaia şi Năvodari să fie deschise abia la 1 iulie, din moment […]
Cetăţenii nevaccinaţi care vin din ţările aflate pe lista galbenă nu ar mai trebui să stea în carantină […]
Flanco Retail participă la programul guvernamental „Rabla pentru Electrocasnice”, care începe astăzi, la ora 10:00, cu faza de […]
Creşterea economică în 2021 o să fie ”peste” toate estimările de la începutul anului, a afirmat, vineri, premierul Florin […]
Programul “Rabla pentru electrocasnice” – sesiunea 2021 va debuta vineri, începând de la ora 10:00, cu perioada de […]
Premierul Florin Cîţu a declarat, joi seara, că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este doar una […]
Teatrele bucureştene prezintă, începând de vineri, spectacolele cu public în sală, ca urmare a scăderii ratei de îmbolnăvire […]
Structuri de crimă organizată fac presiuni pe punctele vamale din România pentru a introduce cantităţi tot mai mari […]
65% dintre respondenţi au utilizat în ultimele 12 luni servicii poştale, iar satisfacţia generală a fost de 8,2 […]
Nivelul datoriei mondiale a scăzut în primul trimestru, pentru prima dată în ultimii doi ani şi jumătate, graţie […]
Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat că a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) o plângere despre un […]
Parchetul General a anunţat joi că, din verificările efectuate, nu s-a putut stabili o diferenţă de voturi exprimate […]
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă şansa pentru dezvoltarea economică a României, consideră 83% dintre cei […]
România va putea accesa sume uriaşe de bani pentru energie în următorii ani, însă marea problemă este că […]
Miele a lansat o nouă campanie de brand sub sloganul „Calitatea care precede timpurile noastre”, reafirmându-și angajamentul de […]
România va depune un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru toată suma alocată, 29,2 miliarde de euro, […]
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat joi că 22 mai va fi o zi importantă, în care membrii Guvernului […]
PepsiCo revine puternic în piață și relansează Rockstar. Acest segment reprezintă 5% din totalul pieței de băuturi răcoritoare, […]
Bolt lansează serviciile de ride-hailing în Arad, unul dintre principalele centre urbane din România. Astfel, compania estoniană este […]
Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) a cheltuit un miliard de euro pentru certificatele de emisii în ultimii ani, […]
România are nevoie de o Bancă Naţională de Dezvoltare, care “să pună cap la cap zona de garanţii […]
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 953 cazuri noi de […]
România susţine ţintele europene de reducere a emisiilor de dioxid de carbon şi şi-a asumat instalarea, până în […]
Premierul britanic Boris Johnson va contesta o datorie în valoare de 535 de lire sterline (624 de euro), […]
Digitalizarea tot mai accentuată, tendințele de creștere a joburilor cu activitate de la distanță, dar și dezvoltarea noilor […]
