Familiile cu copii și turiștii străini au fost principalii clienți, în sezonul estival 2021, ai Rezident, compania care […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Inflaţia ar putea deveni “mai persistentă” în anumite părţi ale lumii, dacă perturbările din lanţurile de aprovizionare continuă […]
Senatorul Nicolae Ciucă, propunerea PNL de premier, a declarat, joi, că în negocierile cu PSD şi UDMR s-a […]
Aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen va contribui în mod semnificativ la controlul mai bun asupra migraţiei ilegale în […]
Politica UE privind ajutorul de stat pentru producţia de semiconductori va căuta să evite o cursă a subvenţiilor, […]
Biroul Executiv al PNL a decis, joi, cu unanimitate de voturi, să-l propună pe Nicolae Ciucă pentru funcţia […]
Rusia a efectuat joi un nou test cu racheta de croazieră hipersonică Zircon (Ţirkon în rusă) în Marea […]
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.076 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – […]
Raiffeisen Bank a reluat acordarea de credite Noua Casa, in urma suplimentarii de catre FNGCIMM a sumelor alocate ca […]
26% dintre românii din mediul urban au recunoscut că nu și-au făcut niciodată un set de analize medicale; […]
Datoria mondială a scăzut în trimestrul al treilea, chiar dacă a rămas apropiată de nivelul record stabilit în […]
AstraZeneca a anunţat joi că medicamentul său pe bază de anticorpi COVID-19 a prezentat o eficacitate de 83% […]
Înmatriculările de autoturisme în Uniunea Europeană au scăzut cu peste 30% în luna octombrie, atingând cel mai scăzut […]
Cotaţiile la cafeaua arabica au crescut miercuri, apropiindu-se de cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, pe fondul […]
UNSAR: “Proiectul nu este în concordanță cu Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și cu legislația europeană incidentă în domeniul asigurărilor, și riscă să atragă deschiderea unei noi proceduri de infringement împotriva României”
UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare-Reasigurare din România anunță că a luat notă cu îngrijorare și […]
Agenţia americană responsabilă de securitatea cibernetică a acuzat miercuri guvernul iranian de sprijinirea unui grup de hackeri considerat […]
Confruntat cu o creştere accentuată a inflaţiei, preşedintele american Joe Biden a cerut miercuri autorităţii care se ocupă […]
Cu câteva zile înaintea reluării negocierilor pentru restabilirea acordului nuclear încheiat în 2015, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică […]
Peste jumătate dintre salariaţii globali (54%) au raportat o creştere a volumului de lucru de la începutul tranziţiei […]
Bucureştenii ar putea plăti 164 de lei pe gigacalorie în această iarnă, dacă Guvernul va acorda subvenţia de […]
Comisia Europeană ar putea aproba planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia în ianuarie 2022, după ce compania […]
Badea: Hidroelectrica s-a pregătit temeinic pentru iarnă; intrăm cu o rezervă în lacuri de peste 70%
Hidroelectrica s-a pregătit temeinic pentru iarnă, are o rezervă confortabilă în lacuri, de peste 70%, şi este pregătită […]
Preţul gazelor naturale a crescut din nou miercuri în Europa, după ce Agenţia Federală a Reţelelor din Germania […]
De la lansarea, în februarie a.c., a Creditului pentru educaţie, BT Mic – companie a Grupului Financiar Banca […]
Romgaz va semna contractul cu Exxon pentru preluarea zăcământului de gaze din Marea Neagră Neptun Deep în perioada […]
Hidroelectrica va face o solicitare către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei pentru a obţine clarificări privind […]
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.535 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – […]
Premierul interimar, liderul PNL Florin Cîţu, a declarat miercuri că pensiile şi salariile vor fi plătite la timp […]
Europa a raportat în săptămâna 8-14 noiembrie o creştere cu 5% a numărului de decese asociate coronavirusului, în […]
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, aflat miercuri în Kenya, prima etapă a turneului său pe continent, […]
China numără 450 de milioane de utilizatori de servicii de telefonie 5G, o tehnologie destinată să revoluţioneze internetul […]
Fostul senator Dan Şova a fost condamnat miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la patru închisoare cu executare […]
Banca Transilvania crește dobânzile la produsele de economisire în lei pentru persoanele fizice și juridice cu până la […]
India a închis temporar cinci centrale pe bază de cărbune din jurul capitalei New Delhi, în cadrul eforturilor […]
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că mai mult ca sigur social-democraţii vor avea o şedinţă a […]
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, anunţă că vor fi făcute în cel mai scurt timp, prin […]
România va avea un buget aferent plăţilor directe de 13,7 miliarde euro în perioada 2021 – 2027, cu […]
Autor: Leonardo Badea, viceguvernator BNR Cadrul operațional al politicii monetare este format din întreg setul de instrumente şi […]
China şi Rusia au creat un centru meteorologic spaţial comun la Beijing ca parte a unor eforturi globale […]
Uniunea Europeană va prezenta miercuri un set de noi reguli pentru companiile care vând şase materii prime importante, […]
