Update articol:

Salariul minim în UE: PE a dat undă verde pentru începerea negocierilor cu Consiliul

euro pixabay.com

Deputaţii europeni au dat undă verde joi pentru începerea negocierilor cu Consiliul UE privind o directivă care va garanta tuturor lucrătorilor din Uniune un salariu minim corect şi adecvat. Negocierile pot începe de îndată ce Consiliul îşi aprobă propria poziţie, potrivit Agerpres.

Reunit săptămâna aceasta în sesiune plenară la Strasbourg, Parlamentul European a aprobat mandatul convenit de Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL), cu 443 de voturi pentru, 192 împotrivă şi 58 de abţineri, conform unui comunicat de presă publicat pe site-ul legislativului UE.

Potrivit proiectului de lege, statele membre trebuie să evalueze şi să raporteze dacă salariile minime legale sunt suficiente, utilizând criterii care să instituie condiţii de muncă şi de viaţă decente şi care să includă elemente precum puterea de cumpărare şi rata sărăciei. Iniţiativa are drept scop stabilirea unor cerinţe minime pentru a asigura un venit care să permită un nivel de trai decent pentru lucrători şi familiile lor. Acest lucru poate fi realizat fie prin intermediul unui salariu minim prevăzut de lege (cel mai mic nivel salarial permis de lege), fie permiţând lucrătorilor să îşi negocieze salariile cu angajatorii lor prin intermediul negocierilor colective.

Parlamentul doreşte, de asemenea, să consolideze şi să extindă acoperirea negocierilor colective, obligând statele membre în care mai puţin de 80% din lucrători sunt acoperiţi de aceste acorduri să ia măsuri active pentru a promova acest instrument.

”Negocierile între instituţiile UE vor continua, dar votul de astăzi transmite un mesaj ferm, acela că toţi cetăţenii UE care muncesc trebuie să aibă un venit care să le permită o viaţă decentă. Dacă proiectul de directivă, în forma pe care am votat-o astăzi, va fi un succes, statele care au salariile minime reglementate prin lege vor trebui să respecte criterii clare la stabilirea acestuia. Criterii care să garanteze oamenilor plătiţi cu salariul minim un trai adecvat”, a comentat pe pagina sa de Facebook eurodeputatul Eugen Tomac, membru al Grupului Partidului Popular European (Creştin Democrat).

Potrivit acestuia, dacă România va reuşi să atingă valoarea indicativă a salariului minim ca fiind 50% din salariul mediu, ne-am putea aştepta la o creştere de aproximativ 20-25% a salariilor minime ale românilor, o ”creştere absolut firească şi necesară pentru atingerea unui prag de decenţă”.

”Sper ca după finalizarea negocierilor interinstituţionale să avem cât mai repede un text final care mai târziu să poată fi implementat de către statele membre. Avem obligaţia să oferim românilor din ţară un trai decent şi românilor din afară un motiv să se întoarcă acasă!”, a mai scris politicianul din Partidul Mişcarea Populară.

În Uniunea Europeană, 21 din cele 27 de ţări au un salariu minim legal, în timp ce în celelalte şase (Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia) nivelurile salariale sunt stabilite prin negocieri colective. Exprimate în euro, salariile minime lunare variază foarte mult în UE, de la 332 de euro în Bulgaria la 2.202 euro în Luxemburg, conform unor date de la Eurostat din 2021.

BVB | Știri BVB

CARBOCHIM S.A. (CBC) (08/12/2021)

Convocare AGAE 05/06.01.2022 Versiune in limba Engleza

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (08/12/2021)

Hotararea Consiliului de Administratie - 7 decembrie 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (08/12/2021)

Hotarari AGEA din data de 8 decembrie 2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (08/12/2021)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni