Update articol:

BMW a comandat baterii în valoare de 20 de miliarde de euro pe fondul creşterii cererii de automobile electrice

Constructorul german de automobile premium BMW a decis să îşi majoreze comenzile pentru baterii, în ideea de a putea ţine pasul cu accelerarea cererii pentru automobile electrice, care în prima jumătate a acestui an au reprezentat peste 11% din livrările BMW, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Constructorul german are acum contracte pentru baterii în valoare de peste 20 de miliarde de euro, în creştere faţă de 12 miliarde de euro anterior, a declarat directorul general Oliver Zipse.

Noile baterii comandate sunt destinate pentru sedanurile i4, SUV-urile iX şi alte modele electrice pe care BMW le va produce până la finele lui 2024. După acea, grupul german intenţionează să facă trecerea la o nouă generaţie de baterii.

“Urmăm piaţa”, a spus Oliver Zipse într-un interviu acordat Bloomberg. “Primul semestru a arătat că creştem şi câştigăm cotă de piaţă. Suntem în mijlocul electrificării”, a adăugat Zipse.

Noile comenzi de baterii făcute de BMW sunt împărţite între producătorii chinezi Contemporary Amperex Technology Co. Ltd şi EVE Energy Co Ltd., firma sud-coreeană Samsung SDI Co. şi producătorul suedez Northvolt AB.

Chiar dacă BMW pregăteşte un răspuns la creşterea vânzărilor de automobile electrice, grupul german continuă să fie limitat de criza de semiconductori. Luna trecută, oficialii BMW avertizau că situaţia se va înrăutăţi la finele acestui an.

“Am spus în urmă cu câteva săptămâni că cea de a doua jumătate a anului va fi mai dificilă şi asta este ceea ce vedem acum. Este mai dificil şi problema va persista pentru multe luni”, a spus Zipse.

Constructorii din întreaga lume suferă de pe urma unei crize de aprovizionare cu semiconductori care a pus industria auto în stare de alertă pentru a identifica şi alte vulnerabilităţi de-a lungul lanţurilor lor de aprovizionare. Accesul la cantităţi suficiente de celule de baterii şi materii prime precum cobalt şi nichel vor fi cruciale pentru a permite transformarea electrică producătorilor de automobile. Cel mai mare producător de automobile electrice, grupul american Tesla Inc. , a recurs chiar la varianta acordurilor directe de aprovizionare cu metale rare semnate cu companiile miniere.

BVBStiri BVB

JUDETUL TIMIS (TIM28) (20/09/2021)

Plata cupon 42, rambursare rata principal 42 si calcul rata dobanda pentru cuponul 43

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/09/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 13 - 17 septembrie 2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (20/09/2021)

Hotarari AGEA si AGOA din 20.09.2021

BRK Dow Turbo Long 33950 (BKDOWTLC5) (20/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 21 si 22 Septembrie 2021

AAGES S.A. (AAG) (20/09/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17 septembrie 2021