Update articol:
Opinie concurentă: "Nu a fost solicitat avizul BNR într-un domeniu de reglementare pronunţat tehnic și de strictă specialitate, care intră în zona de competență a băncii centrale"

CCR: Legea pentru suspendarea rambursării creditelor reglementează contradictoriu, generând instabilitate şi incoerenţă legislativă

Opinie concurentă: Legea a fost adoptată fără solicitarea avizului Băncii Naționale a României, cu încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție. Opinie concurentă: Legea a fost adoptată fără solicitarea avizului Băncii Naționale a României, cu încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție.

Legea pentru suspendarea rambursării creditelor reglementează contradictoriu, generând instabilitate şi incoerenţă legislativă, apreciază Curtea Constituţională în motivarea deciziei prin care actul normativ a fost declarat neconstituţional în ansamblul său.

Vezi aici decizia şi motivarea: http://www.ccr.ro/download/decizii_de_admitere/Decizie_155_2020.pdf

Motivarea precizează: “Curtea constată că legea criticată – având același obiect de reglementare ca al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020 care începuse deja să-și producă efectele la data adoptării legii criticate – reglementează contradictoriu atât ipotezele și condițiile de acordare a suspendării obligațiilor de plată, cât și efectele acestei suspendări, fără să prevadă vreo dispoziție privind soluţionarea conflictului între aceste acte normative, generând situații de instabilitate și incoerență legislativă, cu consecințe negative asupra aplicării legii la cazurile concrete, din moment ce promovează soluții legislative necorelate cu legislația în vigoare. Totodată, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2020 a instituit un termen de depunere a solicitărilor de 45 de zile de la data intrării ei în vigoare (termen care expiră la data de 15 mai 2020) și a produs deja efecte de la intrarea sa în vigoare, iar legea nu conține nicio dispoziție cu privire la cererile deja soluționate sau în curs de soluționare, depuse în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020, o eventuală intrare în vigoare a legii criticate
generează mai multe situații de incoerență legislativă, cu consecințe negative asupra securității juridice și asupra clarității și previzibilității legii, consecințe ce vizează atât creditorii, cât și debitorii obligațiilor de plată.

Curtea reține că situația de incoerență legislativă este cu atât mai evidentă cu cât, la data adoptării legii care constituie obiect al controlului de constituționalitate, se afla în procedură parlamentară Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020, ocazie cu care Parlamentul, în temeiul art.61 alin.(1) și art.115 alin.(7) din Constituție, putea aduce modificări și completări acestei
ordonanțe de urgență a Guvernului, evident cu respectarea principiilor și dispozițiilor constituționale.

Cu privire la existența unor paralelisme de reglementare, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit prin Decizia nr.420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.883 din 1 noiembrie 2019, par.57, că, potrivit art.13 lit.a), art.16 alin.(1) teza întâi, art.36 alin.(1) şi art.53 alin.(1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „Actul
normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune”; „În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe
articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative”; „Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie”; „Dispoziţiile de fond cuprind
reglementarea propriu-zisă a relaţiilor sociale ce fac obiectul actului normativ”. Prin aceeași decizie, par.59, Curtea a reţinut că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii ce respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. Totodată, s-a reţinut că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale
art.142 alin.(1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei”, şi cele ale art.1 alin.(5) din Constituţie, potrivit cărora, „în România, respectarea […] legilor este obligatorie”.

Astfel, Curtea a constatat că reglementarea criticată, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii (a se vedea și Decizia nr.26 din 18
ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.116 din 15 februarie 2012, pct.III ).

Totodată, Curtea a subliniat, prin Decizia nr.139 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.336 din 3 mai 2019, par.85, că principiul legalităţii, prevăzut de dispoziţiile art.1 alin.(5) din Constituţie, interpretat în coroborare cu celelalte principii subsumate statului de drept, reglementat de art.1 alin.(3) din Constituţie, impune ca atât exigenţele de ordin procedural, cât şi cele de ordin substanţial să fie respectate în cadrul legiferării. Curtea a statuat că „regulile referitoare la fondul reglementărilor, procedurile de urmat, […] nu sunt însă scopuri în sine, ci mijloace, instrumente pentru asigurarea dezideratului calităţii legii, o lege care să slujească cetăţenilor, iar nu să creeze insecuritate juridică”.

 Aplicând aceste considerente de principiu ale Curții Constituționale la cauza de față, Curtea constată că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor nesocotește, în ceea ce privește obiectul de reglementare, cerințele obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, generând un paralelism legislativ, interzis de prevederile art.16 din Legea nr.24/2000, paralelism care determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislative. În consecinţă, Legea pentru suspendarea rambursării creditelor contravine exigențelor legiferării în cadrul statului de drept și principiului securităţii raporturilor juridice, ceea ce determină încălcarea dispozițiilor art.1 alin.(3) și alin.(5) din Legea fundamentală”.

Potrivit unei opinii concurente, semnată de judecătorii dr. Livia Doina Stanciu şi 
prof.univ.dr. Elena-Simina Tănăsescu, în acord cu motivele pentru care Curtea Constituțională a ajuns la soluția admiterii sesizării și a constatării neconstituționalității în ansamblu a Legii pentru rambursarea creditelor considerăm că trebuiau reținute în plus următoarele două motive adiționale pentru declararea neconstituționalității extrinseci a legii sus-menționate:
• Legea a fost adoptată în lipsa unei temeinice motivări și fundamentări a actului normativ, cu încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție
• Legea a fost adoptată fără solicitarea avizului Băncii Naționale a României, cu încălcarea art.1 alin.(5) din Constituție.

Potrivit celor două judecătoare, critica referitoare la lipsa solicitării avizului BNR într-un domeniu tehnic și care intră în domeniile pentru care banca națională are atribuții, raportată la art.1 alin.(5) din Constituție coroborat cu prevederile Legii nr.24/2000, este întemeiată și ar fi trebuit să fie reținută de Curtea Constituțională ca un motiv adițional pentru constatarea neconstituționalității în ansamblu a Legii pentru rambursarea unor credite: “Pentru toate aceste motive considerăm că obiecția de neconstituționalitate referitoare la Legea pentru suspendarea rambursării creditelor trebuia admisă pentru nerespectarea art.1 alin.(5) din Constituție
coroborat cu exigențele legisticii formale și pentru faptul că:
• nu există o temeinică motivare și fundamentare a actului normativ
• nu a fost solicitat avizul BNR într-un domeniu de reglementare pronunţat tehnic și de strictă specialitate, care intră în zona de competență a băncii centrale”.

Curtea Constituţională a admis, pe 6 mai, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de PNL cu privire la Legea pentru suspendarea rambursării creditelor şi a constatat că actul normativ este neconstituţional în ansamblul său. 

Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru suspendarea rambursării creditelor, obiecţie formulată de 72 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii sesizării au adus atât critici de neconstituționalitate extrinsecă, cât și critici de neconstituționalitate intrinsecă. 

La dosar au fost depuse cereri de preschimbare a termenului de soluționare de către persoane fizice, precum și memorii Amicus curiae de către Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România și Asociația Română a Băncilor, prin care se arată, în esență, că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor este neconstituțională. De asemenea, la dosar a fost depus de către BNP PARIBAS
PERSONAL FINANCE S.A. PARIS – Sucursala București punctul de vedere cu privire la Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiar nebancare anumitor categorii de debitori, întocmit de prof.univ. emerit dr. Corneliu Bârsan, în sensul neconstituționalității acestei legi.