Update articol:

Christine Lagarde (BCE) cimentează aşteptările privind majorarea dobânzii în 2022

lagarde

BCE va încheia probabil programul de achiziţionare de bonduri la începutul trimestrului trei din 2022 şi “doar câteva săptămâni mai târziu” va urma o majorare a dobânzii, a declarat miercuri preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, la o conferinţă desfăşurată la Ljubljana, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Lagarde cimentează astfel aşteptările pieţelor că BCE va majora în iulie rata dobânzii, pentru prima dată în mai mult de zece ani, în încercarea de a ţine sub control creşterea record a preţurilor, provocată de majorarea preţului energiei.

Majoritatea băncilor centrale au crescut deja dobânzile, dar BCE, care s-a luptat cu inflaţia scăzută mai mult de un deceniu, încă injectează numerar în sistemul financiar prin achiziţionare de bonduri.

Băncile centrale din întreaga lume nu reuşesc să ţină sub control creşterea inflaţiei, pe care anterior au descris-o ca fiind tranzitorie.

Săptămâna trecută, Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat cu o jumătate de punct procentual rata dobânzii, la un interval cuprins între 0,75% şi 1%, cea mai mare creştere din 2000, iar preşedintele Fed, Jerome Powell, se aşteaptă la următoarele două reuniuni la creşteri ale dobânzii de încă 50 de puncte de bază.

“Mă aştept la încheierea programului de achiziţionare de bonduri la începutul trimestrului trei din 2022. Prima majorare a dobânzii va avea loc la ceva timp după încheierea achiziţiilor nete de active şi ar putea fi vorba de o perioadă de doar câteva săptămâni”, a declarat şeful BCE, la o conferinţă în capitala Sloveniei.

Lagarde se alătură astfel oficialilor BCE care cer majorarea dobânzii în iulie. Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 7,5% în aprilie, de la 7,4% în martie. Este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%.

“Ceea ce a început ca un şoc unic a devenit acum un fenomen extins. Când circumstanţele se schimbă, trebuie să urmeze răspunsul politic”, a declarat la acelaşi eveniment Bostjan Vasle, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Guvernatorul Băncii Centrale a Estoniei, Madis Mueller, a afirmat că dobânda la depozite, care în prezent este la minus 0,5%, ar trebui până la finalul anului să revină în teritoriu pozitiv, pentru prima dată după 2014.

La şedinţa de politică monetară din 14 aprilie, Consiliul guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (20/05/2022)

Notificare prag detineri/vot > 5%

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (20/05/2022)

Comunicat referitor tarife transport

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/05/2022)

Optiuni pe actiuni acordate catre administratori si angajati

ROMCARBON SA (ROCE) (20/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (20/05/2022)

Hotarare CA privind aprobarea comitetelor consultative