Update articol:
AL OPTULEA WEEKEND DE PROTESTE - Ciocniri violente între "vestele galbene" şi forţele de ordine în Franţa (video)

Actualizare – Macron: “Violenţa extremă a ajuns să atace Franţa”

Actualizare:  Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a denunţat o “violenţă extremă” care a ajuns să “atace Republica”. ″Încă o dată, violenţa extremă a ajuns să atace Republica – gardienii, reprezentanţii, simbolurile sale. Cei care comit aceste acte uită inima pactului nostru civic. Dreptatea va fi făcută. Toată lumea trebuie să se reunească pentru dezbatere şi dialog”, a scris preşedintele Republicii pe Twitter.

 

 

Ciocniri violente au avut loc în această după amiază la Paris, între forţele de ordine şi “vestele galbene” care au demonstrat paşnic până la un moment dat, potrivit presei internaţionale. Pe malurile Senei, în apropierea primăriei Parisului, protestatarii au aruncat cu sticle şi pietre în forţele de ordine care au ripostat cu gaze lacrimogene.

 

Ministrul de interne francez Christophe Castaner a făcut apel sâmbătă la “responsabilitate şi la respectarea legii” după incidentele violente produse în timpul protestelor “vestelor galbene” la Paris şi în alte oraşe din Franţa, relatează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

“În timp ce la Paris şi în alte oraşe s-au constatat tensiuni şi violenţe, am organizat împreună cu reprezentanţii forţelor noastre de securitate o videoconferinţă cu prefecţii din zonă. Îndemn pe toată lumea să acţioneze responsabil şi să respecte legea”, a scris Castaner pe contul său de Twitter.

Poliţia a anunţat că protestele “vestelor galbene” au mobilizat sâmbătă la ora 15:00 aproximativ 25.000 de persoane în toată Franţa. “Situaţia este tensionată mai ales la Paris unde există acţiuni violente împotriva forţelor de ordine, încercări de pătrundere în prefecturi (Montpellier, Troyes), la tribunalul din Avignon şi tensiuni în această dimineaţă la Beauvais” , a precizat poliţia.

În primul week-end de proteste al “vestelor galbene”, la mijlocul lunii noiembrie, peste 280.000 de persoane au ieşit pe străzi şi au blocat drumuri în Franţa.

Începute ca un protest împotriva creşterii taxelor la combustibil, manifestaţiile s-au transformat într-o mişcare de contestare a preşedintelui Emmanuel Macron şi au fost marcate de arestări masive – unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

 

BVBStiri BVB

UAMT S.A. (UAM) (30/10/2020)

Raport semestrial consolidat S1 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (30/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (30/10/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 27.10.2020

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017