Update articol:

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Porsche Bank România de către Dan Ostahie

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Porsche Bank România de către Dan Ostahie
 - poza 1

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Dan Ostahie preia Porsche Bank România S.A.

Dan Ostahie controlează Grupul Altex, care este organizat pe mai multe linii de activitate, respectiv: retail, servicii IT, import, producție și distribuție produse electro-IT&C, service, servicii financiare nebancare, transport, automotive, imobiliare.

Porsche Bank S.A. face parte din Grupul Porsche Finance România. Grupul  activează în România pe piața serviciilor financiar-bancare prin intermediul Porsche Bank România S.A. și Porsche Leasing România IFN S.A., a căror activitate predominantă este cea de creditare (în special sub forma creditelor de consum și leasing auto).

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (16/10/2026)

Autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (16/10/2026)

Numire Director Operational (COO)

AETA SA (ELGS) (16/10/2026)

Schimbare Reprezentant Permanent & Numire Director General

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (16/10/2026)

Perioada inchisa 19.10.2026-18.11.2026