Tobias Adrian, articol preluat de pe blogul FMI

Piețele de capital sunt esențiale pentru impulsionarea activității economice, oferind mecanisme pentru mobilizarea de fonduri și alocarea eficientă a resurselor. Prin urmare, stabilitatea acestor piețe și a instituțiilor financiare care le intermediază este macro-critică, în special atunci când volatilitatea pieței și incertitudinea economică sunt ridicate, așa cum sunt în prezent.

În cel mai recent Raport privind stabilitatea financiară globală, apreciem că riscurile la adresa stabilității financiare globale au crescut semnificativ, ca urmare a înăspririi condițiilor financiare și a creșterii incertitudinii comerciale și geopolitice. Evaluarea noastră este susținută de trei vulnerabilități proeminente și de perspectivă ale sistemului financiar:

• Piețele de capital au devenit din ce în ce mai concentrate – de exemplu, Statele Unite reprezintă aproape 55 % din piața mondială a acțiunilor, față de 30 % în urmă cu două decenii – iar evaluările unor active rămân ridicate, în ciuda vânzărilor recente. Corecțiile ulterioare ale prețurilor activelor sugerează necesitatea unei atenții deosebite, având în vedere contextul economic extrem de incert.

• Instituțiile financiare nebancare, sau IFNB, au devenit mai active în canalizarea economiilor către investiții începând cu 2008, iar legătura lor cu băncile a continuat să crească. Vânzările suplimentare ar putea pune la încercare unele instituții financiare, iar reducerea efectului de levier în acest sector ar putea exacerba turbulențele de pe piață.

• Nivelul datoriilor suverane continuă să crească, depășind, se pare, creșterea infrastructurii de piață însărcinată cu asigurarea bunei funcționări a pieței. Piețele principale ale obligațiunilor guvernamentale ar putea înregistra o volatilitate ridicată, în special cele din țările cu niveluri ridicate ale datoriei. Piețele emergente mai riscante, ale căror spread-uri ale obligațiunilor suverane au crescut în timpul recentelor turbulențe de pe piață, ar putea întâmpina mai multe dificultăți în refinanțarea datoriei sau în finanțarea cheltuielilor publice suplimentare.

În toate aceste domenii, băncile joacă un rol esențial. Acestea se află în centrul sistemului financiar, nu numai datorită funcției lor principale de creditare, ci și datorită rolului lor esențial în facilitarea creșterii piețelor de capital. Marile bănci internaționale sunt importanți formatori de piață pentru valori mobiliare și instrumente derivate. Acestea sunt, de asemenea, furnizori importanți de efect de levier pentru diverse segmente de IFNB, având capacitatea de a acorda împrumuturi direct în schimbul portofoliilor de active, prin intermediul liniilor de credit, sau de a facilita indirect efectul de levier prin intermediul operațiunilor repo și al instrumentelor derivate.

Băncile de importanță sistemică mondială (G-SIB) și alți furnizori de efect de levier, cum ar fi casele de compensare pentru instrumente derivate, utilizează diverse instrumente pentru a se proteja împotriva riscului de faliment al unei anumite entități IFNB, inclusiv cerințe privind garanțiile și acorduri pentru reducerea expunerilor brute. Cu toate acestea, ei nu pot controla cât de mult se împrumută un client în altă parte. În consecință, legăturile dintre bănci și IFNB au crescut în ultimii ani – de exemplu, în Statele Unite, împrumuturile IFNB au ajuns la 120% din capitalul de nivel 1 al capitalului comun al băncilor.

Conexiune în creștere între bănci și instituțiile nebancare

Deși extinderea intermedierii financiare de către băncile nebancare afectează în mod pozitiv economia, creșterea excesivă bazată pe împrumuturi de la băncile tradiționale poate face ca ambele tipuri de creditori să fie mai sensibile la potențialele riscuri de contagiune. Printre alte segmente de IFNB, prezentul Raport privind stabilitatea financiară globală analizează modul în care anumite fonduri speculative, un tip-cheie de IFNB, ar putea vedea cum strategiile lor de tranzacționare cu grad ridicat de îndatorare se răsfrâng asupra piețelor volatile. Acest lucru ar putea duce la o reducere a gradului de îndatorare în care acestea vând active pe o piață în scădere, provocând, la rândul lor, pierderi băncilor care le-au furnizat efectul de levier.

Un alt segment al IFNB care a înregistrat o creștere substanțială este cel al creditelor private, care, de obicei, acordă împrumuturi întreprinderilor mai mici. Pe măsură ce creditul privat continuă să crească, băncile au devenit parteneri interesați prin intermediul unor societăți mixte sau prin acordarea de facilități de creditare. Având în vedere previziunile de încetinire a creșterii globale (a se vedea World Economic Outlook), capacitatea de rambursare a debitorilor s-ar putea deteriora, ceea ce ar putea conduce la pierderi atât pentru fondurile de credit privat, cât și pentru băncile partenere.

Datoria crește, de asemenea, într-un sector foarte diferit – cel guvernamental. Datoria suverană reprezintă în prezent 93% din producția economică mondială, față de 78% în urmă cu un deceniu, iar costurile de finanțare au crescut atât în termeni nominali, cât și reali. Deoarece obligațiunile guvernamentale sunt instrumente de bază pe piețele de capital, perturbările de pe această piață ar putea reprezenta o amenințare la adresa stabilității financiare.

Consolidarea fiscală care stimulează creșterea este esențială pentru atenuarea acestui risc, după cum indică Monitorul fiscal. Un alt aspect esențial este asigurarea faptului că piața rămâne lichidă și bine funcțională. Pentru economiile avansate, o astfel de reziliență depinde, pe de o parte, de moderarea de către guverne a volumului mare de emisiuni de obligațiuni și, pe de altă parte, de asigurarea capacității brokerilor-dealeri bancari și nebancari de a le intermedia. Pe piețele emergente, credibilitatea cadrelor de gestionare a datoriei este esențială. Aceasta înseamnă că va fi esențial să se consolideze capacitatea instituțiilor, să existe obiective și strategii clare pentru emiterea și răscumpărarea obligațiunilor și să se calibreze cu atenție compoziția valutară a obligațiunilor.

Recomandări de politică

Creșterea gradului de îndatorare a instituțiilor nebancare nu anulează neapărat beneficiile pe care acestea le aduc economiei, dacă există măsuri de protecție care să le asigure că pot face față șocurilor adverse. Pentru început, cerințele sporite de raportare ar trebui să ajute autoritățile de supraveghere să dezvolte o viziune la nivel de sistem asupra activităților acestora și să distingă între cele care asigură o intermediere financiară utilă și cele care își asumă riscuri excesive sau sunt prost guvernate. Este esențial să se consolideze politicile care atenuează vulnerabilitățile legate de efectul de levier și de interconectare, pe baza standardelor minime sau a recomandărilor Consiliului pentru Stabilitate Financiară și ale altor organisme de stabilire a standardelor.

Băncile, ca fundație a sistemului, trebuie să fie rezistente la șocurile adverse, inclusiv la cele care decurg din interconexiunile lor din ce în ce mai mari cu instituțiile nebancare. Punerea în aplicare integrală, la timp și consecventă a Basel III și a altor standarde de reglementare bancară convenite la nivel internațional ar asigura condiții de concurență echitabile între jurisdicții și ar garanta un capital și lichidități ample și adecvate. Expunerea băncilor la IFNB trebuie gestionată cu prudență.

În contextul creșterii nivelului datoriilor suverane, reziliența funcționării pieței obligațiunilor poate fi consolidată prin politici care promovează compensarea centrală a obligațiunilor și reducerea riscurilor de contrapartidă, consolidând în același timp și mai mult reziliența compensării centrale. De asemenea, este important să ne asigurăm că principalii intermediari de pe piețele obligațiunilor guvernamentale sunt solizi și rezilienți din punct de vedere operațional.

Pentru piețele emergente, cadrele credibile de satisfacere a nevoilor de finanțare guvernamentală pot consolida piețele de obligațiuni. Alte instrumente utile includ strategiile FMI-Banca Mondială de gestionare a datoriei pe termen mediu pentru rostogolirea datoriei și evaluarea compoziției sale valutare și a costului de finanțare. Economiile emergente pot, de asemenea, să ia în considerare modalități de dezvoltare a piețelor interne pentru obligațiunile guvernamentale, deoarece cererea crescută de obligațiuni din partea investitorilor interni pe termen lung a contribuit la limitarea costurilor de finanțare și a presiunilor externe în ultimii ani.

Acest blog se bazează pe capitolul 1 din Raportul privind stabilitatea financiară globală din aprilie 2025, „Consolidarea rezilienței pe fondul incertitudinii comerciale globale”.