Update articol:

Coronavirus: O femeie din Japonia a murit de hemoragie cerebrală la trei zile după vaccin, legătura incertă

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

O femeie japoneză în vârstă de peste 60 de ani a murit de hemoragie cerebrală la trei zile după ce i-a fost administrat vaccinul Pfizer împotriva coronavirusului, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii nipon, adăugând că este posibil să nu existe o legătură între cele două evenimente, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Femeia a fost vaccinată vineri şi se suspectează că a suferit o hemoragie cerebrală trei zile mai târziu, adică luni, potrivit ministerului. Aceasta este prima moarte raportată de Japonia în urma unei vaccinări.

“Hemoragia cerebrală suspectată ca fiind cauza este relativ frecventă în rândul persoanelor între 40 şi 60 de ani şi în acest moment, pe baza exemplelor din străinătate, nu pare să fie o legătură între hemoragii cerebrale şi vaccinul anti-coronavirus”, potrivit ministerului, care îl citează pe Tomohiro Morio, medic consilier al guvernului.

“Poate fi un caz întâmplător, dar este necesar să se adune mai multe informaţii şi făcută o evaluare în viitoarele grupuri de lucru”, adaugă ministerul.

Oficiali ai Pfizer din Japonia nu au fost disponibili imediat pentru comentarii. Pfizer a declarat în noiembrie că eficacitatea vaccinului este consistentă în rândul grupurilor de vârstă şi etnice şi că nu există efecte secundare majore, semn că imunizarea poate fi utilizată pe scară largă în întreaga lume.

Autorităţile globale din domeniul sănătăţii au lăudat dezvoltarea rapidă de vaccinuri anti-COVID sigure şi eficiente, dar au avertizat persoanele cu afecţiuni grave de sănătate să consulte mai întâi medicul.

Japonia este ultimul membru al Grupului celor şapte ţări puternic industrializate (G7) care a început campania de vaccinare, la 17 februarie.

Până în prezent, ţara a primit trei transporturi de vaccin dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.

Japonia a aprobat oficial vaccinul Pfizer luna trecută, prima astfel de aprobare în ţară, care îşi intensifică eforturile de combatere a infecţiilor în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice de vară.

BVBStiri BVB

ELECTROARGES SA (ELGS) (13/04/2021)

Solicitare Completare Ordine de Zi - AGOA 26/27.04.2021 - versiune limba Engleza

CONPET SA (COTE) (12/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 28(29).04.2021 si B.V.C. 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/04/2021)

Actualizare lista preliminara persoane propuse pentru functia de administrator