Update articol:

Danemarca se alătură cooperării în materie de apărare în cadrul Uniunii Europene

Jeppe Kofod Jeppe Kofod/ Sursa foto: twitter.com/jeppekofod

Danemarca a renunţat după aproape trei decenii la aşa-numitul “opt-out” în materie de apărare a Uniunii Europene şi se va alătura acum cooperării în domeniu a blocului comunitar, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Ministrul de externe Jeppe Kofod a semnat o scrisoare în urmă cu circa o săptămână prin care anunţa oficial că ţara sa va renunţa la aranjamentul special în materie de apărare pe 1 iulie, a comunicat vineri DPA Ministerul danez de Externe.

“Opt-out”-ul în materie de apărare, care există din 1993, însemna că Danemarca nu participa la elaborarea şi implementarea deciziilor şi acţiunilor UE care aveau implicaţii în domeniul apărării.

Cu toate acestea, având în vedere invazia rusă din Ucraina, cetăţenii danezi au decis într-un referendum organizat pe 1 iunie să renunţe la dispensa privitoare la apărare.

Danemarca are acum trei “opt-out” de la cooperarea în cadrul UE care au fost convenite de cele 12 state membre pe atunci, după ce populaţia daneză a respins iniţial Tratatul de la Maastricht, tratatul fondator al UE, într-un referendum din 1992.

În urma acestor înţelegeri, tratatul a fost aprobat de majoritatea populaţiei într-o a doua tentativă.

BVB | Știri BVB
FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (26/08/2026)

Conferinta telefonica investitori si analisti - rezultate S1/2026

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (26/08/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si Detalii organizare teleconferinta

STK EMERGENT (STK) (26/08/2026)

Disponibilitate raport sem I 2026

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (26/08/2026)

Disponibilitate Raport Semestrial S1 2026

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (26/08/2026)

Videoconferinta investitori si analisti_rezultate financiare semestrul I 2026