Update articol:

Delgaz Grid a pregătit proiecte în valoare de 440 milioane lei pentru obținerea de finanțare din fonduri europene

  • Cinci proiecte în valoare de peste 260 milioane lei sunt în diverse etape ale procesului de accesare de fonduri europene nerambursabile;
  • Pentru proiecte de peste 100 milioane lei a fost obținută finanțarea și sunt în curs de implementare;
  • Alte cinci proiecte, în valoare de circa 78,5 milioane lei, au fost finalizate;

 

Compania de distribuție a gazelor naturale și electricității Delgaz Grid a atras, începând din anul 2012, finanțare nerambursabilă pentru proiecte în valoare de peste 180 milioane lei, dintre acestea cinci fiind finalizate cu succes, alte patru aflându-se în diferite etape de implementare, potrivit unui comunicat de presă.

În prezent, compania mai are în pregătire cinci proiecte, în valoare de aproximativ 260 de milioane lei, care vizează digitalizarea și automatizarea rețelei de distribuție. Mai exact, acestea urmăresc modernizarea rețelei și contorizarea inteligentă la clienți din județele Bacău, Neamț și Suceava, precum și modernizarea și integrarea în SCADA a unor stații de transformare din județele Suceava și Botoșani în vederea preluării producției de energie electrică din surse regenerabile.

Modernizarea infrastructurii de distribuţie, în special prin automatizare și digitalizare, este o prioritate a Delgaz Grid, iar accesarea de fonduri europene reprezintă o foarte bună oportunitate de suplimentare a fondurilor proprii de investiții, în beneficiul clienților noștri”, declară Csulak Ferenc, Director General al Delgaz Grid.

Proiecte în derulare

La momentul de față sunt în diferite etape de implementare patru proiecte, în valoare totală de 103 milioane lei, din care finanțarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană și Guvernul României este de circa 58 milioane lei.

În municipiul Iași sunt în desfășurare lucrări pentru contorizare inteligentă la peste 10.000 de clienți, valoarea proiectului fiind de aproape 54 milioane de lei.

Un alt proiect, în valoare de circa 31 milioane lei, are ca scop modernizarea și integrarea în SCADA a cinci stații de transformare (Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni) din județul Vaslui.

Un proiect similar celui din jud. Vaslui, în valoare de peste 16 milioane de lei, vizează stațiile de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban din judeţul Iaşi.

Delgaz Grid SA îşi diversifică portofoliul de proiecte prin participarea într-un consorţiu european, care a primit finanţare din programul Orizont2020, având ca obiectiv principal îmbunătăţirea securităţii cibernetice a reţelei inteligente de distribuţie a energiei electrice la nivelul UE.

Acest proiect de colaborare îşi propune detectarea incidentelor și atacurilor de securitate și confidențialitate, garantând continuitatea și minimizând efectele în cascadă în reţeaua inteligentă de distribuţie.

Proiecte finalizate

Cele cinci proiecte finalizate până acum au o valoare totală de 78,5 milioane de lei, din care 30 de milioane de lei finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană și Guvernul României.

Recent, a fost finalizat un proiect de circa 2 milioane de lei, cu finanțare din Programul Operaţional Capital Uman, care a avut ca obiectiv formarea profesională a unui grup de peste 200 de angajaţi, în contextul dinamicii pieței muncii, generată de retehnologizare, creșterea competitivității și nevoilor clienților.

Anul trecut, în judeţul Bacău a fost finalizat un proiect de cercetare cu finanţare europeană “Optimizarea costurilor la colectarea datelor de la contoarele inteligente şi metode de îmbunătăţire a profitului la transportul energiei electrice”, cu o valoare totală de aprox. 270 mii de lei. Proiectul a avut ca obiectiv măsurarea fluxurilor de energie în reţeaua de distribuție a energiei electrice, iar datele obținute permit detectarea pierderilor din reţea şi prioritizarea investițiilor.

Prin două proiecte cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei a fost modernizat sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţele Iaşi şi Cluj. În municipiul Iaşi şi zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei care a vizat îmbunătăţirea tehnologică a reţelei de gaze naturale, presiune medie, precum şi modernizarea unor staţii de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA. Totodată, în municipiul Cluj-Napoca a fost modernizată reţeaua de distribuţie a gazelor naturale în cadrul unui proiect cu o valoare de aproximativ 35,1 milioane de lei, cofinanţat din fonduri europene.

Investiţiile derulate de compania noastră în sistemul de distribuţie a energiei electrice au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei.

 

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 81.900 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,3 miliarde de euro.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (19/10/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 12 - 16.10.2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (19/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (19/10/2020)

Notificare rascumparare actiuni proprii 12 - 16 octombrie 2020

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (19/10/2020)

Numirea domnului Valentin Nae in functia de Director al Sucursalei CNE Cernavoda