Update articol:

Democraţii americani ar putea vota de la distanţă pentru a-l desemna pe Joe Biden candidat la prezidenţiale

Sursa foto: Twitter

Partidul Democrat american ar putea deschide marţi calea spre organizarea unei convenţii inedite în august pentru desemnarea oficială a candidatului său la Casa Albă, Joe Biden, permiţând votul prin corespondenţă sau online din cauza riscului de răspândire a COVID-19, potrivit unui responsabil al partidului, informează AFP, potrivit Agerpres.

După ce ultimul său concurent, senatorul Bernie Sanders, a abandonat cursa la începutul lui aprilie, Joe Biden este singurul rămas în cursă din partea democraţilor pentru a-l înfrunta pe republicanul Donald Trump în timpul alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie. Fostul vicepreşedinte trebuie încă să fie desemnat oficial în cadrul unei convenţii, ce reuneşte în mod tradiţional mii de persoane.

O rezoluţie va fi supusă marţi votului unui comitet al Partidului Democrat pentru a le da organizatorilor convenţiei “o flexibilitate maximă în vederea unei reuniuni în siguranţă”, a declarat luni seara un responsabil al partidului, citat de AFP fără a-i dezvălui numele.

“În aceste vremuri dificile, în timp ce repercusiunile şi scara pandemiei, precum şi impactul pe care aceasta îl va avea în august rămân necunoscute, organizatorii convenţiei studiază un evantai de alternative care să asigure că toţi delegaţii vor fi în măsură să-şi depună buletinele (de vot), indiferent care va fi capacitatea lor de a călători şi de a participa în persoană”, a precizat el.

Mii de persoane se reunesc o dată la fiecare patru ani în SUA pentru convenţiile democrată şi republicană, care îşi desemnează oficial candidatul pentru Casa Albă.

Din cauza pandemiei de coronavirus, convenţia democrată a fost deja amânată de la mijlocul lui iulie până în săptămâna din 17 august în Milwaukee, Wisconsin.

Rezoluţia va valida această schimbare de date, dar le va oferi de asemenea organizatorilor posibilitatea de a modifica din nou calendarul, precum şi “formatul, anvergura” sau alte aspecte, a explicat responsabilul partidului. Ea va trebui apoi să fie aprobată de cei circa 450 de membri ai conducerii Partidului Democrat, care vor putea vota prin corespondenţă.

Convenţia republicană este prevăzută să aibă loc în perioada 24-27 august în Charlotte, în Carolina de Nord. Deocamdată, nicio modificare nu a fost anunţată.

SUA au depăşit luni pragul de 80.000 de decese cauzate de pandemia de coronavirus, care a afectat puternic economia americană şi a bulversat campania prezidenţială.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL