de Dan Pălăngean
Dobânda pe termen lung pentru România a coborât în aprilie 2023 până la valoarea medie de 7,00%, potrivit datelor publicate de Banca Centrală Europeană. Acest indicator, cu referința pe termen de 10 ani (10Y) a continuat astfel trendul de scădere pe care a reintrat la finele T1, la un nivel marginal sub valoarea din luna precedentă.
Costul împrumuturilor 10Y s-a redus și în Ungaria (de la 8,54% la 8,35%), Polonia (de la 6,14% la 6,07%) și Cehia (de la 4,67% la 4,65%), ultima dintre ele cu o ajustăre marginală. Aflată în proces (amânat) de adoptare a monedei unice, de care este legată prin curs fix, dobânda pentru Bulgaria a scăzut la 4,03% (de la 4,21% în martie, unde urcase brusc, după 2,73% în februarie și o staționare anterioară timp de șapte luni la cota 1,85%).
Dobânzile cele mai sczăute au fost consemnate de Germania (2,36%) și Suedia (2,37%), urmate de Danemarca (2,60%), Țările de Jos (2,72%), Irlanda (2,77%) și Franța (2,90%). Din fostul bloc estic, cea mai mică valoare a fost consemnată de Lituania (2,88%, nivel stabilit administrativ în ultimele șase luni, după 0,16% anterior).
România a rămas astfel pe a doua poziție în topul celor mai scumpe împrumuturi ce pot fi luate de un stat UE iar distanța de plutonul țărilor central-europene cu regim valutar similar s-a păstrat. Nivelul dobânzilor rămâne, totuși, problematic, mai ales că datoria publică s-a apropiat din nou de pragul de 50% din PIB în prima lună a anului curent (49,2%).
Costul de împrumut în aprilie 2023 a ajuns cu circa o șesime mai mic față de Ungaria (-16%), iar ecartul s-a redus la mai puțin de un punct procentual față de Polonia (economia cea mai apropiată ca nivel de dezvoltare și structură de cea românească, ecart de 15%) și la +50% în raport cu Cehia (după o valoare de +70%, consemnată la finele T3 2022).
Datele din 17 mai 2023 plasau nivelul dobânzilor la care se poate împrumuta România pe zece ani la 7,10% (tradingeconomics.com), ușor peste media lunii aprilie 2023. La finele acestui trimestru se așteaptă o valoare de 7,38% iar, la orizontul următoarelor 12 luni, modelul utilizat arată un nivel de 7,84%, estimări sub cele din luna precedentă.