Numărul bancherilor din Uniunea Europeană care au câştigat peste un milion de euro (1,1 milioane de dolari) în 2017 a crescut la aproape 5.000, chiar dacă au fost introduse limite cu privire la bonusurile ce pot fi plătite angajaţilor din sectorul financiar, potrivit unui studiu al Autorităţii Bancare Europene (EBA), transmite Reuters.
Majoritatea acestora sunt din Marea Britanie, susţine EBA, dar, cum ţara urmează să iasă din UE, unii bancheri cu salarii ridicate se vor muta din Londra în alte centre financiare din Europa continentală. EBA a anunţat că 4.859 de bancheri au fost plătiţi în 2017 cu peste un milion de euro, inclusiv bonusurile, numărul lor fiind în creştere faţă de 2016, când au fost 4.597.
Numărul celor cu venituri mari a crescut în majoritatea statelor membre, cu excepția Ciprului, Danemarcei, Greciei, Irlandei, Luxemburg, Letoniei, României și Suediei, unde numărul persoanelor cu venituri mari a scăzut uşor. O creștere semnificativă poate fi observată în Norvegia, unde numărul persoanelor cu venituri mari s-a dublat de la 12 în 2016 la 25 în 2017 (+ 108,33%).
Creşteri puternice au înregistrat bancherii din Germania (+ 54,15%), Italia (+ 16,86%), Austria (+ 16,28%), Franța (+ 13,66%) și Spania (+ 5,92%).
După ce contribuabilii au salvat de la faliment băncile în timpul crizei financiare de acum un deceniu, UE a limitat, din 2014, bonusurile la cel mult salariul de bază sau de două ori această sumă, cu aprobarea acționarilor.
EBA a afirmat că raportul mediu dintre remunerația variabilă și cea fixă pentru persoanele cu venituri înalte continuă să scadă, de la 104% în 2016, la 101,08% în 2017. Acesta a fost de 123% în 2014 și 118% în 2015.
Aproape trei sferturi (73,3%) dintre bancherii milionari din UE lucrau în 2017 în Marea Britanie (3.567 de bancheri, în creştere cu 380 faţă de 2016). Urmează Germania (390 de bancheri), Italia (201 de bancheri), Franţa (233 de bancheri) şi Spania (161 de bancheri).