În documentul său, Curtea examinează transformările survenite în politica de apărare a UE după 2020. Auditorii observă o schimbare de paradigmă: accentul s-a deplasat de la răspunsul la crize către consolidarea capacităţii de apărare a ţărilor din UE şi către o abordare mai structurată la nivelul Uniunii. Totodată, ei semnalează o serie de provocări şi de oportunităţi pentru UE, precum şi riscuri asociate gestiunii financiare, guvernanţei şi asigurării răspunderii.
Potrivit sursei citate, în ultimii ani, mediul de securitate al UE s-a schimbat radical. Ca reacţie, atât UE, cât şi statele membre şi-au intensificat considerabil cheltuielile pentru apărare, pentru a remedia efectele anilor de investiţii insuficiente, reflectate în stocuri limitate de muniţii şi rachete, timpi lungi de producţie şi livrare, dependenţe externe şi blocaje logistice. Acesta este un moment de cotitură pentru industria de apărare europeană, oferind oportunitatea de a extinde capacităţile de producţie, de a stimula inovarea şi de a consolida parteneriatele.
“UE a pus în mişcare o serie de iniţiative menite să încurajeze cooperarea dintre statele membre şi consolidarea eforturilor lor în domeniul apărării. Cu toate acestea, pentru ca obiectivul de pregătire pentru apărare până în 2030 să devină realitate, va fi esenţială atât valorificarea noilor oportunităţi, cât şi abordarea riscurilor existente”, a declarat Marek Opiola, membru al Curţii responsabil pentru acest raport, citat într-un comunicat al ECA.
În ceea ce priveşte oportunităţile, contextul actual de securitate şi creşterea finanţării pot contribui la extinderea capacităţilor bazei tehnologice şi industriale europene de apărare şi pot deveni astfel un motor al inovării, se arată în raport. Totodată, pot apărea noi forme de cooperare, precum clusterele de apărare şi coaliţiile în materie de capabilităţi, care ar putea consolida parteneriatele strategice, în special cu Ucraina. În plus, introducerea unor clauze de “preferinţă UE”, menite să încurajeze statele membre să se aprovizioneze cu sisteme de apărare de la furnizori europeni, ar putea fi o soluţie de a reduce pe termen lung dependenţa de furnizori din afara Europei. Totuşi, această orientare ar trebui conciliată cu necesitatea de a răspunde cerinţelor operaţionale pe termen scurt.
În ceea ce priveşte riscurile, mai multe studii arată că atingerea până în 2030 a obiectivului de autonomie strategică a UE şi a capacităţii de a susţine în mod autonom operaţiuni militare de mare intensitate va fi dificilă. Analiştii din domeniul apărării semnalează constrângeri majore care persistă, precum fragmentarea sistemelor naţionale, blocajele industriale, coordonarea politică lentă şi dependenţa de Statele Unite. Cu toate acestea, UE este capabilă de progrese substanţiale, după cum o demonstrează creşterea cheltuielilor pentru apărare şi extinderea rapidă a producţiei de muniţie.
Între 2020 şi 2025, cheltuielile de apărare cumulate ale ţărilor din UE au crescut cu aproape 80 %. Planificarea capabilităţilor de apărare în UE urmează în mare măsură o abordare ascendentă, în care fiecare stat membru îşi identifică propriile necesităţi. Potrivit auditorilor, absenţa unui proces eficace de planificare de sus în jos la nivelul UE, la care se adaugă o coordonare insuficientă între diferitele surse de finanţare europene şi naţionale, poate conduce la investiţii fragmentate, duplicarea eforturilor sau lacune în materie de capabilităţi.
“De asemenea, dacă nu este gestionată corespunzător, creşterea finanţării poate genera riscuri de implementare şi blocaje legate de disponibilitatea materiilor prime, a componentelor esenţiale sau a personalului calificat, limitând capacitatea de a utiliza fondurile disponibile. În ultimă instanţă, resursele financiare ar putea rămâne insuficiente pentru a răspunde priorităţilor de apărare convenite şi pentru a atinge obiectivele stabilite, de exemplu în domenii precum mobilitatea militară. În plus, UE recurge tot mai frecvent la acordarea de credite garantate prin bugetul european. Auditorii subliniază că utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a cheltuielilor de apărare finanţate prin îndatorare şi a creditelor garantate de UE poate afecta sustenabilitatea finanţelor publice, prin încetinirea reducerii datoriei publice şi creşterea presiunii asupra bugetului Uniunii”, se menţionează în comunicat.
Totodată, auditorii atrag atenţia asupra complexităţii structurilor de guvernanţă şi a mecanismelor de răspundere aferente politicii de apărare a UE, care sporesc riscul suprapunerii responsabilităţilor. Totodată, ei reiterează faptul că Curtea de Conturi Europeană nu dispune încă de un mandat care să îi permită auditarea tuturor organismelor şi instrumentelor implicate în acest domeniu.
| Știri BVB