Franța dă semnale de criză în zona euro

Randamentele obligațiunilor franceze și diferența față de costurile de împrumut ale Germaniei au crescut la niveluri nemaivăzute de la criza datoriilor suverane din zona euro, pe măsură ce investitorii reevaluează perspectivele fiscale ale Franței, conform CNBC. Datoria publică ridicată, deficitul bugetar mare, creșterea economică slabă și instabilitatea politică alimentează îngrijorările privind capacitatea Parisului de a-și pune finanțele publice sub control. Analiștii consideră însă că băncile mai solide și mecanismele de protecție dezvoltate în zona euro fac mai puțin probabilă repetarea crizei de la începutul anilor 2010, deși noi episoade de volatilitate și efecte de contagiune rămân posibile.

Pe măsură ce problemele economice și politice ale Franței se agravează, investitorii se întreabă dacă dificultățile țării legate de datoria publică riscă să contamineze restul zonei euro.

Piețele financiare trag semnale de alarmă în privința celei de-a doua economii ca mărime din zona euro. Moneda euro a rămas sub presiune, depreciindu-se cu aproape 5% față de dolar de la începutul anului.

Costul de referință al împrumuturilor Franței, reflectat de randamentul obligațiunilor guvernamentale pe 10 ani, a depășit săptămâna aceasta pragul de 5% pentru prima dată din 2002, înainte de a înregistra o nouă creștere puternică.

Între timp, diferența dintre randamentele obligațiunilor franceze și germane pe 10 ani – un indicator atent urmărit al tensiunilor financiare – a depășit joi 170 de puncte de bază, pentru prima dată de la criza datoriilor suverane din zona euro de la începutul anilor 2010.

Costul asigurării împotriva intrării în incapacitate de plată a guvernului francez, măsurat prin instrumentele financiare derivate de tip credit default swap (CDS), se află, de asemenea, la cel mai ridicat nivel din acea perioadă.

Riscul de contagiune în zona euro

Principala îngrijorare este fragmentarea financiară, situația în care țările care folosesc aceeași monedă se confruntă cu costuri de împrumut foarte diferite. Acest fenomen amplifică tensiunile de pe piețe și riscă să declanșeze o spirală a costurilor de rambursare a datoriei pentru statele cele mai afectate.

Așa cum a demonstrat criza datoriilor suverane din zona euro de la începutul anilor 2010, tensiunile financiare dintr-o țară se pot răspândi rapid în economiile care împart aceeași monedă și aceeași bancă centrală, dar își păstrează sisteme fiscale separate.

Criza a început în Grecia, înainte de a se extinde în țări precum Portugalia, Irlanda, Italia și Spania.

La acea vreme, guvernele erau așteptate să salveze băncile aflate în dificultate, care dețineau cantități mari de datorie suverană, creând astfel un cerc vicios.

Criza s-a atenuat abia după implementarea unor programe de salvare financiară condiționate de măsuri ample de austeritate și după ce președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a promis, în 2012, că va face „tot ceea ce este necesar” pentru a păstra moneda euro.

Economiștii avertizează acum că se formează un nou cerc vicios, nu doar în Franța, ci și în economii mari, din Statele Unite până în Regatul Unit.

Îngrijorările investitorilor privind creșterea datoriei publice determină majorarea randamentelor obligațiunilor și a costurilor cu dobânzile, ceea ce sporește, la rândul său, povara datoriei.

O încetinire a achizițiilor de obligațiuni ridică „spectrul posibilității ca guvernul să fie forțat să intre în incapacitate de plată, pentru că pur și simplu nu dispune de numerarul necesar pentru a achita dobânzile și principalul datoriei”, a scris laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Paul Krugman, într-o postare pe blog din 8 octombrie.

„Teama de incapacitate de plată duce apoi la ieșiri și mai mari de capital, ceea ce amplifică temerile privind incapacitatea de plată și determină creșterea ratei dobânzii”, a explicat acesta.

Riscurile legate de datoria Franței

Franța are unul dintre cele mai ridicate deficite bugetare raportate la PIB dintre cele 21 de state ale zonei euro, iar datoria sa publică este în creștere.

Economia țării a încetinit puternic, guvernul reducând prognoza de creștere economică pentru 2026 la doar 0,5%.

Aceste presiuni asupra finanțelor publice apar într-un context de volatilitate politică și tensiuni sociale, care alimentează îndoielile privind capacitatea guvernului de a implementa măsuri pentru stabilizarea finanțelor publice.

„Ne aflăm deja adânc în teritoriul unei crize franceze”, a declarat, prin e-mail, Carsten Brzeski, director global de cercetare macroeconomică și economist-șef pentru zona euro la ING.

„Nu există riscul unei probleme iminente de lichiditate pentru guvernul francez, dar lipsa de încredere a piețelor de obligațiuni și criza în desfășurare ar trebui, în sfârșit, să determine Parisul să trateze situația cu un grad ridicat de urgență.”

John Stopford, director pentru strategii multi-asset de venit la Ninety One, a declarat că Franța a trecut de la statutul de țară europeană de bază sau aproape de nucleul central, în percepția investitorilor în instrumente cu venit fix, la cel de economie considerată tot mai mult parte a periferiei europene.

El a calificat această schimbare drept „bizară”, având în vedere rolul istoric al Franței în Uniunea Europeană și puterea sa economică pe continent.

„Noi, ca investitori, am ales, pentru moment, să evităm aproape complet toate țările europene care nu fac parte din nucleul central. Situația este prea fluidă și există prea multă incertitudine pentru a ne dori cu adevărat să ne implicăm”, a declarat Stopford în cadrul unei convorbiri.

De ce situația din 2026 este diferită

Cu toate acestea, analiștii consultați de CNBC sunt, în linii mari, de acord că reformele implementate între timp înseamnă că, deși piețele se comportă într-un mod asemănător perioadei de după criza financiară globală, riscul de contagiune rămâne de această dată limitat.

Stopford, de la Ninety One, a afirmat că diferențele dintre randamente ar trebui probabil să ajungă „în zona de 200 și ceva de puncte de bază” înainte ca situația să fie percepută pe scară largă drept o criză autentică.

Totuși, el a adăugat că situația Franței „nu arată prea bine”.

„Diferențele dintre randamentele obligațiunilor franceze și cele germane sunt acum mai mari decât la apogeul crizei țărilor periferice de la începutul anilor 2010, dar rămân mult sub nivelurile extreme pe care le-am văzut atunci în Spania, Italia, Grecia și Irlanda.”

„Așadar, cred că piața pornește de la premisa că lucrurile trebuie să se înrăutățească înainte de a ajunge în punctul în care instituțiile UE să înceapă să caute modalități de limitare a unor pagube suplimentare”, a declarat acesta pentru CNBC.

Strategii BlackRock au remarcat că mediul actual este „semnificativ diferit” de cel care a precedat criza datoriilor suverane din zona euro din 2011–2012, regiunea fiind acum mai bine pregătită să facă față tensiunilor financiare.

Ei au avertizat însă că „noi episoade de volatilitate și efecte de propagare rămân posibile”.

„Vânzările masive de obligațiuni franceze ilustrează modul în care concurența pentru capital remodelează piețele instrumentelor cu venit fix, pe fondul unei reajustări globale a ratelor dobânzilor”, au scris strategii BlackRock.

„Creșterea împrumuturilor guvernamentale și investițiile legate de inteligența artificială împing în sus costurile de finanțare, expunând debitorii ale căror fundamente economice se deteriorează unei examinări mai atente.”
Datoria Franței a ajuns la 119% din PIB, aproape de nivelul Greciei din 2009
George Lagarias, economist-șef la Forvis Mazars, consideră că Franța se află deja într-o criză a datoriei.

El a invocat nivelul datoriei publice franceze, de 119% din PIB la sfârșitul trimestrului al doilea din 2026, apropiat de cel de 128% înregistrat de Grecia la sfârșitul anului 2009.

Potrivit economistului, o eventuală propagare a crizei ar presupune o creștere suplimentară a diferenței dintre randamentele obligațiunilor franceze și germane, urmată de majorarea prețurilor instrumentelor CDS, care reflectă costul asigurării datoriei.

„Italia și Spania s-ar confrunta cu costuri mai mari de împrumut și ar trebui să își reducă cheltuielile bugetare, ceea ce ar putea provoca reacții politice negative în propriile țări”, a declarat Lagarias pentru CNBC.

„Periferia europeană ar fi supusă unei presiuni enorme, chiar dacă finanțele publice ale acestor țări sunt într-o situație mult mai bună decât în urmă cu câțiva ani.”

Totuși, Lagarias consideră că diferențele structurale esențiale reduc riscul unei contagiuni extinse, asemănătoare celei de la începutul anilor 2010.

El estimează acest risc la 10%–20%.

„Grecia avea un deficit comercial foarte mare. Franța are, de asemenea, un deficit comercial, dar cifrele sunt mult mai puțin îngrijorătoare”, a explicat economistul prin e-mail.

El a adăugat că Institutul Național de Statistică și Studii Economice din Franța (INSEE) „este puțin probabil să mintă în privința deficitului”, făcând o comparație cu situația Greciei.

În 2009, Grecia și-a revizuit puternic estimarea deficitului bugetar, de la 3,7% din PIB în primăvară la 12,5% în octombrie, subminând încrederea în credibilitatea finanțelor sale publice și contribuind la accelerarea crizei.

„Nivelurile datoriei franceze sunt îngrijorătoare, dar sunt cunoscute. Piețele pot gestiona riscurile cunoscute. Ceea ce urăsc sunt surprizele”, a adăugat Lagarias.

„Ceea ce a doborât Grecia a fost un deficit despre care s-a descoperit brusc că era de cinci ori mai mare decât estimarea oficială. Acest lucru a declanșat criza.”

Alex Everett, director de investiții pentru administrarea strategiilor de dobândă la Aberdeen Investments, a fost de acord că mediul actual ar trebui tratat „în primul rând ca un risc specific Franței, mai degrabă decât ca un risc sistemic pentru zona euro”.

„Comparativ cu începutul anilor 2010, zona euro are bănci mai solide, un grad mai ridicat de integrare și numeroase instrumente concepute pentru a limita riscul fragmentării piețelor datoriilor suverane”, a declarat acesta.

„Mă aștept ca efectele de contagiune să fie de scurtă durată.”