Update articol:

Franţa: Violenţe între ‘vestele galbene’ şi forţele de ordine la Paris, în al 18-lea weekend de mobilizare civică

Franţa: Violenţe între ‘vestele galbene’ şi forţele de ordine la Paris, în al 18-lea weekend de mobilizare civică
 - poza 1 Sursa Twitter

Violenţe au izbucnit sâmbătă pe bulevardul Champs Elysées din Paris, unde mii de ‘veste galbene’ s-au strâns în cel de-al 18-lea weekend de mobilizare civică împotriva politicii fiscale şi sociale a guvernului francez, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune, mai mulţi manifestanţi au început să atace un camion al jandarmeriei, în timp ce alţii au ridicat baricade pe Champs Elysées.

Forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a dispersa manifestanţii.

”Profesionişti ai dezordinii, echipaţi şi mascaţi, s-au infiltrat printre manifestanţi”, a denunţat ministrul de interne francez Christophe Castaner.

Potrivit unui bilanţ comunicat la ora locală 11:30 (10:30 GMT) de comandamentul poliţiei din Paris, 31 de persoane au fost arestate.

Această nouă zi de manifestaţii, după patru luni de la debutul acestor proteste de amploare, intervine după o serie de dezbateri organizate în întreaga Franţă la iniţiativa autorităţilor.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2026)

VAN la data de 31 mai 2026

VES SA (VESY) (12/06/2026)

Modificare calendar financiar 2026

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/06/2026)

Plata cupon 31 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 32