Update articol:

Germania: Însoţitorii de zbor ai companiei Germanwings au început o grevă de trei zile

Germania: Însoţitorii de zbor ai companiei Germanwings au început o grevă de trei zile
 - poza 1 Sursa foto: pixabay.com/photos/berlin-airport-air-plane-german-2304537/

Însoţitorii de zbor ai companiei aeriană germană Germanwings au început o grevă de trei zile la miezul nopţii de duminică spre luni, lansând o acţiune menită să afecteze 180 de zboruri în perioada din preajma Anului Nou, informează dpa, potrivit Agerpres.

Eurowings, o filială a Lufthansa, actualizează periodic numărul zborurilor afectate de această grevă pe site-ul său web.

Germanwings operează zboruri pentru Eurowings, iar aproximativ 30% din flota de 140 de avioane Eurowings aparţine Germanwings.

Circa 15% din zborurile Eurowings vor fi afectate, a declarat pentru dpa o purtătoare de cuvânt a companiei. “Din 1.200 de zboruri planificate în perioada de grevă, peste 1.000 vor fi operate”, a precizat aceasta.

Majoritatea zborurilor afectate de grevă sunt interne, dar unele legături către Austria şi Elveţia vor fi, de asemenea, perturbate.

Sindicatul echipajului de cabină Ufo a cerut vineri însoţitorilor de zbor să participe la această grevă începând cu 30 decembrie.

Reglementările ce privesc munca part-time s-au aflat în centrul celei mai recente dispute care a dus la declanşarea acestei acţiuni de protest.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (31/07/2026)

Solicitare de convocare a AGOA Fondul Proprietatea S.A.

Sphera Franchise Group (SFG) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 30.08.2026

Premier Energy PLC (PE) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 31.08.2026

Vista Bank Bonds 2036 (VISTA36E) (31/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014