Update articol:

Hidroelectrica raportează un profit net în scădere cu 32%, în prima jumătate a anului, la 2.690 milioane lei

*  Producție de energie electrică în scădere cu 22% față de perioada similară a anului trecut

Profitul net al Hidroelectrica (H2O) a fost în scădere cu 32%, în prima jumătate a anului, de la 3.946 milioane RON la 2.690 milioane RON, potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucuerești.

Grupul Hidroelectrica înregistrează rezultate operaționale și financiare în scădere pentru primele șase  luni ale anului 2024, față de aceeași perioada a anului 2023, dar în ușoară creștere față de bugetul aprobat, conform comunicatului. Marja operațională și marja netă ale Grupului au fost diminuate cu 10%, respectiv 8% față de perioada similară a anului 2023, în principal ca urmare a scăderii producției de energie electrică, cantității de energie electrică vândută, precum și a diminuării prețurilor de vânzare a energiei electrice (atât pe plan local, cât și în piață interconectată europeană).

Se observă o contribuție semnificativă a rezultatelor din trimestrul II 2024 la scăderile înregistrate în primele șase luni, determinată în special de intrarea în vigoare, la începutul trimestrului II (1 aprilie 2024), a modificărilor aduse MACEE, care au condus la perioade de fluctuații semnificative ale condițiilor de piață (prețuri și cantități tranzacționate). Această perioada de ajustare a pieței la noile condiții și reglementări s-a suprapus peste un interval secetos, condițiile hidrologice limitând capacitatea de producție a Societății, potrivit raportului.

Energia produsă și vândută (netă)

Energia produsă și vândută (producția netă) a înregistrat o scădere de aproximativ 22% în primul semestru al anului 2024 comparativ cu perioada similară a anului anterior,  în perioada ianuarie-iunie  2024 această cantitate fiind de 8.293 GWh. Scăderea a fost cauzată în special de condițiile hidrologice înregistrate în trimestrul al doilea al anului 2024, când valoarea medie a debitului Dunării (5.585 mc/s) a înregistrat o diminuare cu aprox. 25% față de perioada similară a anului 2023 (7.491 mc/s).

Venituri piețe angro

Comparativ cu semestrul I al anului 2023, veniturile aferente tranzacțiilor încheiate pe piață angro în  perioada ianuarie-iunie 2024 au fost impactate de o serie de factori determinați în special de reducerea debitului Dunării, fapt ce a condus la diminuarea cantitativă a energiei livrate în rețele, precum și de  scăderea prețului SPOT (cu precădere în perioada februarie-aprilie 2024), coroborat cu modificarea legislației privind tranzacționarea voluntară prin intermediul MACEE începând cu luna aprilie 2024.

Astfel, veniturile înregistrate pe piețele angro în primul semestru al anului 2024 au scăzut cu 38% față de aceeași perioada din 2023. Această scădere este consecință mai multor factori: (1) prețul SPOT a scăzut în perioada ianuarie-iunie 2024 comparativ cu aceeași perioada din 2023 (aproximativ 30%) și (2) a rămas sub prețul de referință stabilit de lege pentru tranzacțiile prin MACEE în primele patru luni ale anului 2024; (3) în consecință, furnizorii, prin intermediul OPCOM, nu au preluat întreagă cantitate alocată Hidroelectrica la licitația anuală din decembrie 2023 pentru livrare în 2024 prin MACEE.

Venituri din Furnizare

Veniturile realizate din activitatea de furnizare energie electrică au scăzut cu 32%, la 1.130 milioane RON, venituri realizate în primele șase luni ale anului 2024, de la 1.660  milioane RON venituri realizate în aceeași perioada a anului 2023. Această diminuare este cauzată atât de scăderea prețului de vânzare a energiei electrice, cât și de diminuarea volumelor furnizate în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioada a anului 2023.

Costuri transferate (Pass through)

Costurile de transfer aferente furnizării energiei electrice au crescut cu 4%, la 723 milioane RON în primele șase luni ale anului 2024, de la 694 milioane RON în aceeași perioada a anului 2023. Creșterea acestor costuri se datorează creșterilor succesive ale tarifelor reglementate, în luna aprilie 2023, lunile ianuarie 2024 și  iunie 2024 (parte din tarifele reglementate), creștere influențată negativ de diminuarea volumelor furnizate.

Venituri din Echilibrare

Veniturile din Echilibrare au crescut cu 123%, la 450 milioane RON înregistrate în semestrul I 2024, de la 202 milioane RON înregistrate în prima jumătate a anului 2023. Creșterea înregistrată este determinată de creșterea cantității de energie aferente Pieței de echilibrare la 285 GWh de la 151 GWh precum și de creșterea prețului de vânzare pe Piață de echilibrare la 1.580 RON / MWh de la 1.336 RON / MWh în primul semestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioada a anului 2023.

Alte venituri din contracte cu clienții

Alte venituri din contracte cu clienții au scăzut cu 26%, la 170 milioane RON în primele șase luni ale anului 2024, de la 229 milioane RON în aceeași perioada a anului 2023. Evoluția acestor venituri din servicii prestate de Societate în calitate de Parte Responsabilă cu Echilibrarea este influențată de comportamentul tuturor participanților din piață de energie electrică în ceea ce privește gestionarea dezechilibrelor.

Diminuarea prețurilor înregistrate pe piață pentru dezechilibrele pozitive a avut că rezultat scăderea veniturilor din dezechilibre pozitive la nivel de Grup în primele șase luni ale anului 2024 cu 405 milioane RON față de aceeași perioada a anului 2023. În același timp, serviciile de reducere de putere înregistrate în segmentul de producere au crescut cu 323 milioane RON față de aceeași perioada a anului 2023.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranță națională.

BVB | Știri BVB

SIMTEL TEAM (SMTL) (11/10/2024)

Perioada inchisa de tranzactionare 13.10.2024 - 12.11.2024

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (11/10/2024)

Convocare AGA O & E 14/15.11.2024

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/10/2024)

Raport lunar (Factsheet) septembrie 2024

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/10/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014