Update articol:
Gradul de îndatorare al companiilor active în România a crescut la 75%, în 2017

Iancu Guda: “Firmele active în România și-au pierdut independența financiară”

Iancu Guda/ Sursa iancuguda.ro
  •  Mediul de afaceri a transferat în ultimii ani o parte semnificativă a creditului bancar către cel comercial, potrivit analistului
  • Resursele financiare obținute după vânzarea tuturor stocurilor, încasarea tuturor creanțelor și trezoreria disponibilă nu sunt suficiente pentru a acoperi nivelul datoriilor pe termen scurt, mai arată analistul

Societățile active în România își pierd independența financiară din cauza capitalului de lucru negativ, potrivit unei analize postate de Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar- Bancari din România, pe blogul personal.

Acesta explică: „Mai exact, soldul datoriilor pe termen scurt a depășit nivelul activelor circulante în fiecare din ultimii trei ani, aspect care nu era valabil acum zece ani. Practic, resursele financiare obținute după vânzarea tuturor stocurilor, încasarea tuturor creanțelor și trezoreria disponibilă nu sunt suficiente pentru a acoperi nivelul datoriilor pe termen scurt. Aceasta înseamnă că firmele active în România și-au pierdut independența financiară deoarece sunt dependente de rostogolirea datoriilor pe termen scurt, aspect (necesar) pe care nu îl pot controla”.

Aceasta este una dintre concluziile analistului, care a studiat cum se finanțează companiile active în România.

Evoluția structurii de capital a tuturor companiilor active în România în ultimul deceniu reflectă o creștere a gradului de îndatorare în paralel cu diminuarea finanțării din surse interne (capital social și profituri reinvestite), conform analistului.

Potrivit acestuia, deși nivelul datoriilor raportate de toate companiile active în România a crescut în ultimul deceniu cu aproape 60% (de la 605 miliarde lei în anul 2007 la 962 miliarde lei în anul 2017), capitalurile proprii au rămas aceleași (aproape de 320 miliarde lei în anul 2007 și 2017). Astfel, gradul de îndatorare al companiilor active în România a crescut de la 65% (anul 2007) la 75% (anul 2017).

Iancu Guda notează că structura datoriilor indică o creștere a gradului de interdependență dintre companii și amplificarea riscului de contagiune.

Acesta notează: “Mediul de afaceri a transferat în ultimii ani o parte semnificativă a creditului bancar către cel comercial (credit furnizor), acest lucru fiind de natură să intensifice relațiile între companiile private deoarece comportamentul a fost unul generalizat”. Astfel, nivelul creditului acordat de către întreg sectorul bancar companiilor private a fost de 77 miliarde lei în anul 2007, crescând cu doar 27 de miliarde lei pană în anul 2017, la 104 miliarde lei. Spre deosebire de acesta, creditul comercial, reprezentat de suma tuturor soldurilor furnizorilor pentru toate companiile active, s-a dublat în perioada analizată, conform analizei citate. Pe fondul acestor modificări structurale din economie, efectul de contagiune și propagare a unor șocuri negative de la o companie către alta este mult mai mare în prezent, comparativ cu perioada dinaintea crizei financiare anterioare, potrivit lui Iancu Guda: “Practic, intrarea unei companii în insolvență generează, în momentul de față, un șoc negativ dublu către furnizori (reprezentând intensitatea extinderii termenelor de plată între companii în ultimii zece ani), compartiv cu cel înregistrat în anul 2007. Fenomenul este observat în practică atunci când un client îți spune că nu își poate plăti factura deoarece el, la rândul lui, nu își incasează creanțele de la clienții săi (clientul clientului tău are o problemă)”.

Analistul mai arată că “principalele trei cauze care determină plafonarea intermedierii financiare în țara noastră sunt:

  • Bancabilitatea redusă a companiilor active în România, în sensul că situația financiară a acestora nu le califică pentru accesarea unui credit. Practic, doar 15% din companiile active sunt bancabile;
  • Preferința companiilor pentru finanțarea alternativă, mai ieftină și mai ușor de obținut, cu orientarea companiilor mici catre creditul furnizor și a marilor firme catre finanțarea de la companii afiliate (parte din același grup);
  • Cadrul fiscal impredictibil, care a descurajat mediul de afaceri să-și asume proiecte importante de investiții pe termen lung. Astfel, companiile preferă să stea pe bani și să se finanțeze prin trezoreria internă alimentată de extinderea termenelor de plată către furnizori. Preferința pentru lichiditate generată din nevoia de fond de rulment negativă (practic soldul furnizorilor depășește soldul cumulat al creanțelor și al stocurilor) este vizibilă și în graficele următoare. Astfel, soldul depozitelor bancare constituite de către toate companiile active în România în ultimul deceniu este egal cu cel al creditelor contractate de la instituțiile de credit. Astfel, raportul dintre credite și depozite a scăzut de la 2 (nivelul maxim atins în anul 2012) la 1 (nivel la care s-a situat pe parcursul întregului an 2017)”.

Iancu Guda arată că creșterea gradului de îndatorare și diminuarea capitalizării face ca firmele active în România să fie mai vulnerabile la fluctuația costului de finanțare și accesul la resursele externe. Analistul a arătat că o treime din companiile active in Romania sunt expuse riscului de insolventță în contextul majorării dobânzii medii pentru creditele contractate la 7% (față de media de 4,5% inregistrată în anul anterior);

Totodată, potrivit domnului Guda, extinderea termenelor de plată către furnizori alimentează creșterea gradului de interdependență dintre companii și amplificarea riscului de contagiune. Practic, intrarea unei companii în insolvență generează, în momentul de față, un șoc negativ dublu către furnizori (reprezentând intensitatea extinderii termenelor de plată între companii în ultimii zece ani), compartiv cu cel înregistrat în anul 2007, conform analizei.