Update articol:

Investitorii se orientează tot mai mult spre plasamente în companii și proiecte eficiente energetic și sustenabile

*FMI: Peste 1.500 de fonduri de investiții cu „mandat explicit de sustenabilitate” au active de aproape 600 miliarde de dolari
*FMI: Investițiile sustenabile au randamente similare cu investițiile obișnuite

Tot mai mulți investitori își orientează plasamentele către companii care promovează sustenabilitatea, pe probleme precum schimbările climatice, eficiența energetică, protejarea mediului sau guvernanța corporativă, pe principiul că “așa trebuie procedat, din punct de vedere moral”. Însă, performanța fondurilor „durabile” este comparabilă cu cea a fondurilor de capital convenționale, a arătat Fondul Monetar Internațional (FMI), în Raportul de stabilitate financiară globală din octombrie 2019.

Cercetarea sugerează că investitorii nu trebuie neapărat să renunțe la randamente, atunci când fac investiții în portofolii care acordă prioritate valorilor de mediu, eficiență energetică, sociale și de guvernanță (ESG).

FMI estimează că există, în prezent, mai mult de 1.500 de fonduri de investiții cu un „mandat explicit de sustenabilitate”, care au active de aproape 600 miliarde de dolari, în creștere de la aproximativ 200 de miliarde de dolari, în 2010. În general, fondurile listate ESG mai au încă pași de făcut înainte de a deveni mainstream, reprezentând mai puțin de 2% din universul total al fondurilor de investiții (vezi grafic).

„Conștientizarea investițiilor durabile a crescut în ultimii ani, la fel și opțiunile oferite investitorilor”, a spus Evan Papageorgiou, unul dintre autorii Raportului și director adjunct în Departamentul de piață de capital al FMI, citat de CNBC. El a dat ca exemplu „obligațiunile verzi”, destinate să finanțeze proiecte de combatere a schimbărilor climatice sau de protejare a mediului.

Cercetarea FMI a detaliat, de asemenea, o schimbare în „strategiile de investiții responsabile”. În 2012, de exemplu, investitorii făceau investiții durabile, în principal, excluzând din portofoliile lor companii sau sectoare cum ar fi tutunul sau jocurile de noroc. Acum, investitorii alocă din ce în ce mai mulți bani companiilor cu rezultate bune pe probleme de mediu, eficiență energetică sau sociale.

Spre exemplu, anul trecut, MidAmerican Energy Company, o filială a Berkshire Hathaway Energy – un holding american cu un portofoliu de 85 de miliarde de dolari în afaceri cu energie – a anunțat că este pe cale să asigure 100% nevoia de energie electrică a clienților săi din energie regenerabilă până în 2020, scria, în martie, nasdaq.com.

Amazon Web Services (AWS) lucrează la obiectivul de a folosi 100% energie regenerabilă pentru amprenta sa globală de infrastructură. Până în ianuarie 2018, AWS a atins un consum de energie regenerabilă de 50%.

Anul trecut, Apple (AAPL) a anunțat că a reușit să folosească 100% energie curată la nivel global pentru magazinele, birourile, centrele de date în 43 de țări. De asemenea, giganți precum Google, Facebook și Microsoft au promovat o energie mai curată pentru un viitor mai ecologic.

Investitorii au la dispoziție și fonduri tranzacționabile (exchange traded funds – ETF) specializate pe portofolii “verzi”, care oferă acces convenabil și eficient către companiile eficiente energetic.

Lansat în 2008, Invesco Solar ETF (TAN) urmărește indicele MAC Global Solar Energy și oferă oportunitatea de a investi în companii din industria energiei solare din șapte țări. Are un portofoliu compact de 22 de companii, cu o pondere de aproximativ 35,11% din active în primele cinci participații. ETF-ul are active în administrare (AUM) de aproape 300 de milioane de dolari, iar companiile sunt preponderent din SUA și China.

IShares Global Clean Energy ETF (ICLN) oferă o expunere la 30 de companii care produc energie din energie solară, eoliană și alte surse regenerabile. ETF-ul este diversificat pe nouă națiuni – SUA, China și Noua Zeelandă, având o alocare combinată de aproape 70%. Lansat în 2008, are active de 204,04 milioane dolari. ETF-ul urmărește indicele global de energie curată S&P.

Următorul este ETF Invesco WilderHill Clean Energy (PBW). Fondul a fost lansat în 2005, cu 90% din portofoliul său, bazat pe indicele WilderHill Clean Energy. Fondul are un portofoliu de 39 de participații cu 122 milioane dolari active în administrare. Primele cinci dețineri au o alocare de 21,42%, în timp ce primele zece participații au o alocare de 37,82%.

În țara noastră, unele companii listate la Bursă au transmis, în mod voluntar, Rapoarte nonfinanciare – privind performanța socială, energetică și de mediu. Astfel de rapoarte sunt obligatorii pentru entitățile de interes public, cu peste 500 de angajați.

Raportările nonfinanciare contribuie la atragerea de noi investitori, pentru că prin acestea, companiile pot să explice dezvoltarea sustenabilă pe termen lung.

*Măsuri la nivel european pentru a permite sectorului financiar din UE să deschidă calea spre o economie mai verde și mai curată

Comisia Europeană a luat, încă din 2018, măsuri concrete pentru a permite sectorului financiar din UE să deschidă calea spre o economie mai verde și mai curată.

Implicarea sectorului financiar va da avânt eforturilor de a reduce amprenta noastră de mediu, sporind, în același timp, sustenabilitatea și competitivitatea economiei UE, potrivit unui comunicat al Comisiei: “Există argumente convingătoare pentru a pune sectorul financiar în slujba planetei noastre: în primul rând, impactul schimbărilor climatice amenință deja stabilitatea financiară și conduce la pierderi economice majore în caz de inundații, eroziune a solului sau secete. Anul trecut (n.n. 2017), valoarea pierderilor legate de catastrofe care a fost acoperită de asigurări a atins un nivel fără precedent de 110 miliarde EUR. În al doilea rând, dacă ne trezim prea târziu la realitatea încălzirii globale, multe dintre investițiile de astăzi ar putea sfârși prin a fi redundante. În același timp, ar trebui să valorificăm la maximum noile oportunități de afaceri pe care le prezintă activitățile economice sustenabile. Sectorul financiar al UE are potențialul de a multiplica finanțarea sustenabilă și de a se afirma ca lider mondial în domeniu”.

Potrivit Comisiei, nivelurile actuale de investiții nu sunt suficiente pentru a promova un sistem economic sustenabil din punct de vedere ecologic, care să combată schimbările climatice și epuizarea resurselor. Pentru a finanța investițiile suplimentare în valoare de 180 de miliarde EUR necesare pentru a îndeplini obiectivele asumate de UE pentru anul 2030 prin Acordul de la Paris, trebuie ca mai multe fluxuri de capital privat să fie orientate către investiții sustenabile.

***

*Caracteristicile principale ale măsurilor CE

  1. Un sistem de clasificare unificată („taxonomie”) la nivelul UE: Propunerea stabilește criterii armonizate pentru a determina dacă o activitate economică este sustenabilă din punct de vedere ecologic. Pas cu pas, Comisia va identifica activitățile considerate „sustenabile”, ținând seama de practicile de piață și de inițiativele existente și bazându-se pe consilierea oferită de un grup de experți tehnici care este în prezent în curs de înființare. Clasificarea ar trebui să le indice clar actorilor economici și investitorilor care sunt activitățile considerate sustenabile, astfel încât aceștia să își poată lua deciziile de investiții în cunoștință de cauză. Ea ar putea servi drept bază pentru stabilirea, în viitor, a unor standarde și etichete pentru produsele financiare sustenabile, astfel cum s-a anunțat în Planul de acțiune al Comisiei privind finanțarea sustenabilă.
  2. Îndatoririle investitorilor și publicarea informațiilor: Regulamentul propus va asigura consecvență și claritate cu privire la modul în care investitorii instituționali, precum administratorii de active, societățile de asigurare, fondurile de pensii sau consilierii de investiții, ar trebui să integreze factorii ecologici, sociali și de guvernanță (environmental, social and governance- ESG) în procesul lor de luare a deciziilor de investiții. Cerințele exacte vor fi precizate mai în detaliu prin intermediul unor acte delegate, care vor fi adoptate de Comisie într-o etapă ulterioară. În plus, administratorii de active și investitorii instituționali ar trebui să demonstreze că investițiile efectuate sunt conforme cu obiectivele ESG și să facă public modul în care își îndeplinesc îndatoririle în acest sens.
  3. Indici de referință pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon: Normele propuse vor crea o nouă categorie de indici de referință, cuprinzând versiunea „decarbonizată” sau cu emisii scăzute de carbon a indicilor standard, precum și indicii de referință pentru activitățile cu impact pozitiv în ceea ce privește emisiile de carbon. Acest nou standard de piață ar trebui să reflecte amprenta de carbon a întreprinderilor și să le ofere investitorilor mai multe informații cu privire la amprenta de carbon a unui portofoliu de investiții. În timp ce indicele de referință pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon ar urma să se bazeze pe un indice de referință standard de „decarbonizare”, indicele de referință pentru activitățile cu impact pozitiv în ceea ce privește emisiile de carbon ar permite o mai bună aliniere a unui portofoliu de investiții la obiectivul Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală la mai puțin de 2°C.
  4. O mai bună consiliere a clienților cu privire la sustenabilitate:Comisia a lansat o consultare cu scopul de a evalua cele mai bune modalități de a include preocupările legate de ESG în consilierea pe care firmele de investiții și distribuitorii de asigurări o oferă clienților individuali. Scopul este de a modifica actele delegate în temeiul Directivei privind piețele instrumentelor financiare (MiFID II) și al Directivei privind distribuția de asigurări. Conform normelor propuse, atunci când evaluează dacă un produs de investiții corespunde nevoilor clienților lor, firmele ar trebui să țină seama și de preferințele în materie de sustenabilitate ale fiecărui client. Acest lucru ar trebui să permită unei game mai largi de investitori să aibă acces la investiții sustenabile.

***

NOTĂ: Acest articol face parte dintr-o campanie de informare și educare din cadrul proiectului România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat cu OMV Petrom, ANRE, ASRO și Universitatea Politehnica București. România Eficientă își propune să ajute la atingerea țintelor de eficiență energetică ale României stabilite prin Directivele UE pentru anul 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (11/02/2025)

Indicatori operationali cheie preliminari - T4 2024

Premier Energy PLC (PE) (11/02/2025)

Detalii teleconferinta rezultate preliminare aferente anului 2024

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/02/2025)

Detalii teleconferinta rezultate preliminare pentru 2024