Update articol:

Lavrov spune că Zelenski vrea să provoace un conflict între Rusia şi NATO

Sursa foto: twitter.com/mfa_russia Serghei Lavrov/ Sursa foto: en.kremlin.ru

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu este interesat de negocieri şi vrea să provoace un conflict între Rusia şi NATO, relatează EFE, potrivit Agerpres.

”Dacă el (Zelenski) a fost atât de supărat că NATO nu l-a apărat, înseamnă că speră să rezolve conflictul aducând NATO în această poveste, nu prin negocieri”, a spus Lavrov într-o conferinţă de presă după o întâlnire cu omologul său kârgâz, Ruslan Kazakbaiev.

Şeful diplomaţiei ruse a susţinut că preşedintele ucrainean nu ascultă declaraţiile Washingtonului, Parisului, Berlinului şi ale altor capitale europene potrivit cărora NATO nu intenţionează să intervină în conflict.

”Se pare că el ‘(Zelenski) încearcă să provoace un conflict cu implicarea NATO, între NATO şi Rusia”, a insistat el.

Larvrov a spus că ”declaraţiile constante şi pline de resentimente” ale lui Zelenski nu încurajează optimismul în ceea ce priveşte perspectiva unei noi runde de negocieri ruso-ucrainene, după cele două care au avut loc luni şi joi, săptămâna aceasta, pe teritoriul Belarusului.

Şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a făcut sâmbătă aluzie la apelurile liderului ucrainean la NATO, care a criticat vineri Alianţa Atlantică pentru decizia de a nu impune o zonă de interdicţie aeriană în Ucraina şi pentru lipsa de acţiune în vederea protejării populaţiei ţării.

”În acest caz, vedem că ţările NATO îşi dau perfect seama de imposibilitatea implicării directe a membrilor NATO în ceea ce se întâmplă în jurul Ucrainei”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (18/08/2022)

Convocare AGA O & E 22.09.2022(23.09.2022)

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/08/2022)

Convocare AGEA - 12 Oct 2022 - Actualizare act constitutiv

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (18/08/2022)

Hotarare AGA E din data de 18 august 2022

VES SA (VESY) (18/08/2022)

Inregistrarea noii structuri a Directoratului in Registrul Comertului

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/08/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014