Update articol:
OPINIE

Mihnea Dumitru: Cum vom privi aceste vremuri, peste cinci ani? Și ce le vom cere aleșilor viitori?

România nu era pregătită pentru o pandemie și, ca să fim delicați, nici pentru o discuție clară în privința puterii – a cui mai este, ce facem cu ea și ce vrem noi, de fapt?

În 2019, aveam o societate globală absolut dezamăgită de populisme și de corupție, probleme mari cu mediul și niște războaie comerciale destul de dure care puteau să destrame rețeaua globală de tratate politice și poate chiar pacea mondială. Departe de a arăta cu degetul spre un lider sau vreo țară, devenea clar că dacă vom continua pe linia asta de guvernare pentru cel mai mic numitor comun, în general prin voința unui cretin, ne vom duce dracului cu toții.

O parte dintre aceste probleme erau oglindite și în România, într-o bună măsură: sistemul de sănătate la pământ, infrastructura lipsă, cazul Caracal (așa e că ați cam uitat de el?), tăierile ilegale de păduri și o situație politică nu tocmai ideală; mai degrabă o pasare a puterii de la un partid la celălalt fără prea mult spor, cu percepția legată de corupție la nivel destul de înalt și lumea așteptând evoluții mai clare și imediate. Bref, pandemia aceasta a picat într-un moment în care trebuia să ne hotărâm ce tip de politică tolerăm și să redefinim contractul social dintre stat și individ.

Când va trece această nebunie, este foarte posibil să observăm cum tocmai statele autoritare au gestionat criza mai bine decât cele democratice.

Intră Coronavirusul în ecuație – uităm de absolut toate și intrăm în vrie. Știri, fake news, decizii grăbite, lipsă de resurse, stare de urgență, politicienii mai mult sau mai puțin ridicându-se la nivelul așteptărilor, oricum o stare generală de haos ținută în frâu doar de frica zilei de mâine și de nevoia de autoritate, de ajutor. Individul, pus în fața haosului, simte nevoia naturală a unui contract social cu statul și așteaptă ajutor. Statul oferă, în măsura în care a fost construit, în ultimii zeci de ani, să o facă.

Când va trece această nebunie, este foarte posibil să observăm cum tocmai statele autoritare au gestionat criza mai bine decât cele democratice. Dar nu democrația sau drepturile și libertățile individuale reprezintă problema. În momentul în care ai un sistem întreg dedicat monitorizării cetățenilor, resurse mult mai mari de combatere a oricărei minorități sau a unei mișcări anti-stat, pur și simplu ai uneltele combaterii oricărei provocări. Și cetățenii, de frică sau nevoie, tind să te asculte ceva mai atenți. Este o perspectivă pur tehnică, de manifestare a puterii în același contract social.

România nu era pregătită pentru o pandemie și, ca să fim delicați, nici pentru o discuție clară în privința puterii – a cui mai este, ce facem cu ea și ce vrem noi, de fapt? Știam ce dorim (autostrăzi, spitale, performanță în școli, pensii și ceva mai puțină corupție), dar nu știam și ce putem face pe temă, care ne erau pârghiile prin care să urnim șandramaua la drum, în afara ciclului electoral. Covidul, cu problemele menționate anterior, în special din privința sistemului de sănătate, transformă alte drame recente în simple note de subsol și riscă să acutizeze profund aceste dorințe populare (drumuri, spitale etc.). Nu degeaba una dintre cele mai întâlnite meme pe Facebook este cea că un cutremur ne-ar mai trebui și ar fi sfârșitul adevărat.Trădează faptul că putem identifica foarte ușor limitele statului. 

Tipul acesta de criză pune instituțiile sale într-o lumină orbitoare. Că e dictatură sau democrație, că se comunică sau nu, rezultatele sunt așteptate înainte de orice. Oamenii se îmbolnăvesc și mor. Pentru state mai slabe, mai ales dacă sunt și sub emblema unei percepute și împământenite corupții, lumina aceea arată și toate crăpăturile. Contractul social se erodează, iar rapiditatea cu care este rezolvată criza devine principala problemă. Altfel, consecințele sunt dezastruoase. Cutremurul enunțat mai sus nu trebuie să fie unul venit din Vrancea.

De cealaltă parte, este foarte greu să creezi solidaritate socială acolo unde ea nu prea există, în societăți polarizate. Practic, toate populismele ultimilor ani (și nu e doar cazul României) vor mușca acum din ceea ce ar trebui să fie o disciplinată și auto-protectivă dovadă de civilizație. Nu poți arăta cu degetul la românii care se întorc în țară pentru că și-au pierdut slujbele în Vest, spunând, cinic, că aceia care aduc coronavirusul în România sunt aceiași care erau sărbătoriți acum un an că au scăpat țara de un regim politic. Faptul că acei oameni ocolesc statul și comit astfel de ilegalități se datorează aceleiași lipse de contract social cu România, care i-a mânat inițial să plece. Ce a făcut statul român în a-i educa sau motiva în favoarea României, în ultimii douăzeci de ani? Mai nimic. Ar putea fi la fel de bine imigranți, nu cetățeni români plecați la muncă în UE.

Trăim o serie de probleme ajutate de aceleași procese care au dus la structuri supra-statale, globalizare, evoluție tehnologică accelerată și o nemaiîntâlnită mobilitate pentru persoane și mărfuri. Avem și problemele noastre speciale, românești, în toată această pandemie, în special cu educația pe vreme de Coronavirus. Nu transparența statului, în privința comunicării pe vreme de criză, va ajuta – ba chiar cred că ar face mai mult rău, într-o lume deja hiper-informată; nu vrem să ne fie mai frică decât ne este, deja. Responsabilitatea este cea la care trebuie să se lucreze, promisiunea că după această dramă globală vom avea o referință clară (și poate dureroasă) a ce poate și nu poate face statul nostru, în relația cu cetățeanul. 

Nu înseamnă că trebuie să călcăm instituțiile actuale în picioare. Să începem să reclădim un contract social cu responsabilități, nu doar drepturi democratice scrise pe hârtie; să construim instituții mai eficiente și reale în capacități. Dacă ne paște și o criză economică, argumentul cel mai puternic (și nu neapărat cel corect) va fi în favoarea unui conservatorism național, sceptic față de interconectivitatea globalizării. Multă minte celor care vor discuta, peste cinci ani, ce e de făcut! Poate nu vom mai accepta același populism ieftin din gura lor și poate nu vom mai repeta greșelile care ne-au adus aici, la reacția slabă pe care o vedem din partea liderilor noștri. Poate…   

 
Până atunci, este important de ajutat chiar și niște instituții imperfecte, într-un efort național față de care istoria să ne aloce măcar câteva cuvinte – nouă, cetățenilor români și europeni. Urmăriți strict informațiile oficiale, informați-vă cu privire la ce tâmpenii citiți pe rețelele sociale, respectați izolarea și indicațiile doctorilor. Curaj. 

 

Mihnea Dumitru – analist politic și scriitor de SF-uri. Este specialist în imagine, auto-declarat „anticonsultant” politic prin presă. Are studii în Coreea de Sud, Canada, Marea Britanie și un doctorat în științe politice la Universitatea din București. S-a întors în țară în 2005. 

 

BVBStiri BVB

ELECTROARGES SA (ELGS) (29/05/2020)

Incetare Mandat Reprezentanti Permanenti, Numire Reprezentanti Permanenti

TERAPLAST SA (TRP) (29/05/2020)

Rezultatul procesului de consultari cu sindicatul

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (29/05/2020)

Document informare - alocare actiuni

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (29/05/2020)

Raportare conform art. 69 alin. (1) din Legea 24/2017