Update articol:

Ministerul Finanţelor spune că are suficienţi bani pentru plata tuturor salariilor din sistemul bugetar

ministerul finantelor publice mfp, tezaur Sursa foto: Facebook

Ministerul Finanţelor dă asigurări că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, sâmbătă, AGERPRES.

Din motive obiective, în data de 13 mai 2022, s-au înregistrat disfuncţionalităţi ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum şi în sistemul de plăţi interbancare, înregistrându-se întârzieri parţiale la plată.

“Precizăm că 60% din obligaţiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operaţiunilor de transfer se vor realiza luni, 16 mai 2022. În toate cazurile este vorba de termene de plată scadente în zilele de 14 şi 15 mai a.c. Regretăm neajunsurile create şi le dăm asigurări tuturor celor afectaţi că depunem toate eforturile pentru ca astfel de disfuncţionalităţi tehnice să nu se mai repete”, spun reprezentanţii ministerului.

BVB | Știri BVB
ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (12/06/2026)

Depunerea documentatiei privind oferta publica de cumparare

BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Reluare tranzactionare in 12.06.2026, ora 09:45: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizia ASF nr. 596/11.06.2026 – aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO