Update articol:

NATO şi UE reacţionează rezervat la propunerea chineză de încetare a focului în Ucraina

Jens Stoltenberg Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a reacţionat rezervat vineri la o propunere chineză de încetare a focului în Ucraina, spunând că Beijingul nu are prea multă credibilitate ca mediator, notează Reuters, potrivit Agerpres.

“China nu are prea multă credibilitate pentru că ei nu au fost în stare să condamne invazia ilegală a Ucrainei”, a declarat el reporterilor la Tallinn (Estonia), adăugând că Beijingul a semnat un acord cu preşedintele rus Vladimir Putin cu doar câteva zile înainte de invazie.

La rândul ei, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a considerat că China nu a venit cu un plan de pace, ci cu nişte principii.

“Trebuie să le vedem într-un anumit context şi acesta este contextul pe care China şi l-a asumat deja, alegând de partea cui este, prin semnarea, de exemplu, a unei prietenii nelimitate (cu Rusia) chiar înainte de invazie”, a notat ea.

“Aşa că ne vom uita la principii, desigur, dar o vom face în contextul în care China s-a poziţionat deja de o parte”, a adăugat ea.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (11/09/2026)

Notificare prag detineri/vot <25%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (11/09/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 07-11 septembrie 2026

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (11/09/2026)

Publicare Raport CCPM conform Hotararii AGEA 7/11.09.2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/09/2026)

VAN la data de 31 august 2026

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (11/09/2026)

Intentie vanzare companie de proiect pentru dezvoltarea unui sistem BESS