Update articol:
COMUNICAT

Nuclearelectrica anunță resincronizarea Unității 1 CNE Cernavoda la SEN după finalizarea programului de oprire planificată

Nuclearelectrica anunță resincronizarea Unității 1 CNE Cernavoda la SEN după finalizarea programului de oprire planificată
 - poza 1 Nuclearelectrica

SN Nuclearelectrica SA anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă au fost finalizate, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat în dupa-amiaza zilei de 29 iunie 2024, potrivit unui comunicat al companiei.

În comunicat se precizezază: “Unitatea 1 a intrat în programul de oprire planificată în data de 19 mai 2024, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate.

În perioada opririi planificate s-au efectuat activități din următoarele programe:

– Programul de mentenanță preventivă;

– Programul de mentenanță corectivă;

– Programul de inspecții;

– Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;

– Programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările s-au executat în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.”

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (16/10/2026)

Autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (16/10/2026)

Numire Director Operational (COO)

AETA SA (ELGS) (16/10/2026)

Schimbare Reprezentant Permanent & Numire Director General

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (16/10/2026)

Perioada inchisa 19.10.2026-18.11.2026