O dronă venită dinspre nord a pătruns sâmbătă dimineață în spațiul aerian al Bulgariei și a explodat la aproximativ 100 de metri de graniță, pe teritoriul bulgar, a anunțat premierul Rumen Radev, într-o conferință de presă susținută după o ședință a Consiliului de Securitate din cadrul Consiliului de Miniștri, relatează agenția bulgară BTA, potrivit News.ro.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, la ora 8:10 şi a avut loc în imediata vecinătate a fostului punct de control de frontieră Kardam dintre Bulgaria şi România (corespunzând vamei Negru Vodă în România – n.r.) şi la aproximativ 1.000 de metri de staţia de compresoare a Bulgariei de pe traseul gazoductului Trans-Balcan, a adăugat Radev.
Potrivit prim-ministrului, drona s-a prăbuşit pe un câmp de floarea-soarelui.
Au fost luate măsuri, iar zona a fost izolată. Nu s-au înregistrat victime şi nici pagube la infrastructură, a precizat Radev.
„Zgomotul produs de dronă a fost detectat de Poliţia de Frontieră a României, urmat de o explozie puternică auzită de patrula de frontieră (bulgară) din General Toşevo, care este staţionată în zonă. Locul exploziei dronei a fost identificat imediat, iar echipe ale Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Naţionale şi Ministerului Apărării se află în prezent la faţa locului pentru a determina tipul de dronă implicată”, a declarat Radev.
El a subliniat că drona în cauză nu fusese detectată nici în spaţiul aerian românesc, nici în cel bulgar. „De asemenea, nu am primit nicio informaţie de la Centrul de Operaţiuni Aeriene Combinate din Torrejon (Spania), care monitorizează spaţiul aerian din sudul Europei”, a adăugat Radev.
În urma incidentului, a spus el, personalul Poliţiei de Frontieră şi echipamentele utilizate pentru detectarea şi contracararea dronelor vor fi redirecţionate de la graniţa cu Turcia către graniţa cu România.
Radev a comentat, de asemenea, cu privire la cele trei drone Shahed doborâte în România în urmă cu două săptămâni, asigurându-i pe jurnalişti că Bulgaria a reacţionat imediat şi că Ministerul Apărării a întărit acoperirea radar în regiune.
La începutul săptămânii viitoare va avea loc o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, în cadrul căreia Polonia va furniza informaţii cu privire la incidentul legat de rachetele balistice de pe teritoriul său, România va informa aliaţii cu privire la dronele detectate deasupra teritoriului său, iar Bulgaria va ridica problema dronei care a explodat pe teritoriul bulgar, a spus Radev.
Întrebat dacă drona era civilă sau militară, Radev a spus că există materiale fotografice disponibile, dar, deoarece drona a fost avariată în urma exploziei, nu a fost posibilă determinarea tipului acesteia. „Nu este o dronă-jucărie, ci o dronă de dimensiuni mai mari”, a detaliat el.
Întrebat dacă incidentul a fost un atac deliberat şi dacă drona transporta ceva, el a răspuns că acest lucru nu poate fi stabilit în acest moment. El a spus că drona transporta o cantitate substanţială de material exploziv, suficientă pentru a produce o explozie care a putut fi auzită de la o distanţă considerabilă.
Radev a explicat că drona nu a fost detectată nici în spaţiul aerian bulgar, nici în cel românesc, deoarece astfel de drone sunt greu de detectat din cauza dimensiunilor reduse. „Atunci când zboară la altitudine joasă”, a spus el, „nu este posibil să se asigure o acoperire radar suficient de densă”. Potrivit lui Radev, în prezent există informaţii doar despre o singură dronă.
„Ştiţi că, de ani de zile, procedura de achiziţionare a unor radare digitale tridimensionale moderne a fost amânată, dar Ministerul Apărării face tot posibilul pentru a accelera livrarea acestora”, a promis prim-ministrul Bulgariei, fost preşedinte şi fost pilot militar.