Update articol:

O navă comercială sub pavilion panamez, scufundată de tiruri ruse în Marea Neagră

Şeful Autorităţii maritime din Panama, Noriel Arauz

O navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată de tiruri de rachete ruse în Marea Neagră, iar alte două vase sunt avariate, a anunţat miercuri şeful Autorităţii maritime din Panama, Noriel Arauz, transmite AFP.

Echipajele navelor sunt în siguranţă, a precizat acesta.

”Ştim că trei ambarcaţiuni (sub pavilion panamez) au fost victime ale atacurilor cu rachete ruse. Una dintre aceste nave s-a scufundat, iar celelalte două plutesc, dar au suferit pagube materiale”, a declarat Arauz în faţa presei.

Forţele navale ruse interzic unui număr de 200 până la 300 de nave comerciale ale diferitelor ţări să ”iasă din Marea Neagră”, a denunţat şeful Autorităţii maritime panameze, potrivit Agerpres.

Zece nave sub pavilion panamez, transportând în special cereale, şi cei aproximativ 150 de membri ai echipajelor lor sunt blocaţi în Marea Neagră.

Panama susţine că are cele mai multe nave înregistrate sub pavilionul său, aproximativ 8.000, reprezentând 17% din flota mondială a marinei comerciale.

Pe 25 februarie, după un prim atac contra unui vas sub pavilion panamez, autorităţile din ţara central-americană au cerut evitarea navigării în apele ucrainene şi ruse din Marea Neagră şi Marea Azov.

BVB | Știri BVB

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (17/08/2022)

Publicarea numarului total al actiunilor emise si al drepturilor de vot asociate

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/08/2022)

Inceperea primei etape a programului de rascumparare actiuni proprii

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (17/08/2022)

Incetarea temporara activitate platforma Borzesti

SOCEP S.A. (SOCP) (17/08/2022)

Convocare AGA O & E 27/28.09.2022