Update articol:

Pandora Papers: Fostul ministru Nikolai Mladenov, al doilea politician bulgar care apare în ancheta jurnalistică

Nickolay Mladenov/Sursa foto: UN Photo/Yubi Hoffmann

Fostul ministru Nikolai Mladenov este al doilea politician bulgar care apare în documentele Pandora Papers, potrivit bird.bg, partenerul bulgar al Consorţiului internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ), care a realizat ancheta jurnalistică internaţională, informează BTA, potrivit Agerpres.

Mladenov, care a fost ministru al apărării şi ministru de externe în primul guvern condus de formaţiunea conservatoare GERB (2009-2013), a înregistrat o companie offshore în insulele Seychelles, prin intermediul unor consultanţi elveţieni, în 2013.

El a declarat pentru bird.bg că firma înregistrată pe numele său nu a fost niciodată operaţională şi nu a gestionat niciodată fluxuri financiare.

După încheierea mandatului său de ministru în 2013, Nikolai Mladenov a decis să devină propriul său angajat şi în acest scop a înregistrat o companie prin care să lucreze. ”Am contactat consultanţi financiari elveţieni şi am început să corespondez cu ei. Ulterior am primit o ofertă de la Naţiunile Unite şi planurile mele s-au schimbat”, a explicat fostul ministru.

Potrivit bird.bg, Mladenov a înregistrat compania Afron Enterprises Ltd. pe 9 august 2013, la câteva luni după ce părăsise politica bulgară şi la şapte zile după ce a devenit reprezentant special pentru Irak al secretarului general al ONU.

Referitor la această discrepanţă, Nikolai Mladenov nu şi-a putut aminti cum a decurs procedura de înregistrare a companiei, dar a precizat că ea începuse înainte de numirea sa la ONU.

Anterior, presa bulgară a relatat că omul de afaceri controversat Delian Peevski, membru al partidului Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, este unul dintre cei doi politicieni bulgari ale căror nume apar în Pandora Papers.

Ancheta Pandora Papers, publicată duminică de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ), a mobilizat circa 600 de jurnalişti. Investigaţia se bazează pe 11,9 milioane de documente, care provin de la 14 societăţi de servicii financiare, şi a scos la iveală peste 29.000 de societăţi offshore.

Potrivit acestor dezvăluiri, 35 de actuali sau foşti şefi de stat, precum şi alţi peste 330 de politicieni din aproape 100 de ţări şi personalităţi binecunoscute, au investit active ”cu ajutorul unor asociaţii, fundaţii şi companii netransparente”.

ICIJ a mai realizat o amplă anchetă internaţională la care au participat circa 100 de publicaţii din întreaga lume, în legătură cu 11,5 milioane de documente, şi care a dus la dezvăluirea, în aprilie 2016, a unor conturi în paradisuri fiscale aparţinând unui număr de 140 de responsabili politici sau personalităţi. Documentele, regrupate sub denumirea de Panama Papers, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama. Ele atestau că peste 214.000 de entităţi offshore fuseseră implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

BVBStiri BVB

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (15/10/2021)

Convocare AGEA pentru data de 8 decembrie 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (15/10/2021)

Act aditional la contract de credit

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)