Update articol:

Parlamentul – convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare

Parlamentul – convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare
 - poza 1
Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, în perioada 24 – 26 august, potrivit Agerpres.

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat vineri seara că printre proiectele importante care vor fi dezbătute se numără şi cel privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în industrie şi transporturi, care completează cadrul legal pentru promovarea energiei verzi.

“Legea hidrogenului (Jalonul 126) figurează explicit pe lista reformelor restante necesare pentru aprobarea Cererii de plată numărul 5 din PNRR, depusă recent de România, a cărei miză financiară este de 2,84 miliarde de euro. Vor mai fi şi alte proiecte importante şi urgente care vor fi dezbătute, pentru unele dintre acestea Senatul fiind camera decizională. Agenda publică dictează ritmul parlamentar şi vom avea lucrări în plenul Senatului şi în comisii până vom finaliza ce ne-am propus. Concentrarea pe priorităţile reale ale României este o obligaţie nu o opţiune”, a precizat Abrudean, pe pagina sa de Facebook.

Şi Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, vineri seara, convocarea unei sesiuni extraordinare.

Pe proiectul ordinii se zi se află reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale nr. 883 din 17 august, Camera Deputaţilor fiind primul for legislativ sesizat.

De asemenea, pe agendă se mai află iniţiative legislative adoptate de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Aceasta este ultima săptămână de vacanţă parlamentară, înaintea sesiunii ordinare care începe la 1 septembrie.

Până la data de 31 august mai multe acte normative ar trebui să intre în vigoare fiind jaloane în Planul Naţional de redresare şi Rezilienţă.

BVB | Știri BVB
SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (21/08/2026)

Schimbari in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (21/08/2026)

Rompetrol Rafinare investeste in energie regenerabila pentru rafinaria Vega