Update articol:

Pentru București, nu mai sunt locuri libere pentru programarea la vaccinare; 190.000 de persoane s-au înscris pentru vaccinare în a doua etapă

Dr. Gheorghiţă

190.000 de persoane s-au înscris pentru vaccinare în a doua etapă și nu a mai rămas niciun loc liber pentru vaccinare în București pentru următoarele trei săptămâni, a anunțat vineri seară coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, la Digi24, potrivit HotNews.ro.

”În total, vineri, în prima zi a etapei a doua de vaccinare s-au programat la nivel național 190.000 de oameni, între care 50.000 în Capitală, acolo unde locurile sunt ocupate pentru următoarele 20 de zile”, a declarat Victor Gheorghiță, la Digi24.

”Există un număr de 20 de zile pe care se pot face programări, până la rapelul de la ziua de 21. Vom reevalua situația în funcție de numărul de doze și putem extinde practic pe o durată mai mare”, a adăugat Gheorghiță.

“Acum o oră erau 18.000 de utilizatori pe minut. Am vorbit cu directorul STS şi mi-a zis că e una dintre cele mai mari provocări din punct de vedere al platformelor informatice. (…) Erau în prima oră alocate peste 100.000 de sloturi, ceea ce înseamnă 50.000 de persoane programate, pentru că o persoană alocă prima doză şi doza de rapel”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, la Digi 24.
Vaccinarea începe de luni, 18 ianuarie.
Se pot programa pentru vaccinare în etapa a doua a campaniei:
1. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani
2. Bolnavii cronici diagnosticați cu una dintre următoarele afecțiuni, luați în evidență:
  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune
3. Angajații din “domenii-cheie, esențiale”:
Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
Personalul din sectorul economic vital;
Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
Unități de producție, transport și distribuție gaze;
Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
Transport de persoane și mărfuri;
Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
Personalul poștal și din servicii de curierat;
Personalul cultelor religioase;
Personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

BVBStiri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

DAFORA SA (DAFR) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

ROMCAB SA (MCAB) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020