Update articol:

Ministrul de interne cipriot îi impută Turciei problema imigraţiei clandestine

Nicos Nouris Ciprul Sursa foto: Nicos Nouris/Twitter

Ciprul întâmpină o problemă ”enormă” reprezentată de imigraţia clandestină, declară ministrul de interne al acestei insule mediteraneene, membra Uniunii Europene cea mai apropiată geografic de Orientul Mijlociu, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Ţara insulară se află într-o situaţie ”de urgenţă”, a explicat ministrul Nicos Nouris, care a subliniat că 4,6% din populaţia Ciprului este formată în prezent din solicitanţi de azil sau migranţi, cea mai ridicată valoare a acestui indicator din UE.

Nouris îi reproşează Turciei, ale cărei trupe ocupă treimea nordică a insulei Cipru începând din 1974, că a orchestrat o mare parte a sosirii refugiaţilor originari din Siria şi a migranţilor dinspre Africa subsahariană.

Organizaţii neguvernamentale acuză la rândul lor Nicosia că adăposteşte migranţi în tabere suprapopulate, denunţând printre altele tratamentele cărora sunt supuşi aceştia.

Anul trecut numărul cererilor de azil în Cipru au depăşit 13.000, în condiţiile în care 850.000 de persoane locuiesc în sudul insulei.

Turcia, care adăposteşte milioane de sirieni, şi Uniunea Europeană au încheiat în 2016 un acord controversat în virtutea căruia Ankara s-a angajat să împiedice trecerile clandestine către UE, în schimbul unui ajutor financiar.

Potrivit ministrului Nicos Nouris, între 60 şi 80 de migranţi trec ilegal în fiecare zi linia verde care separă nordul de sudul insulei Cipru, 85% dintre solicitanţii de azil sosind în acest fel în 2021. Numeroşi migranţi fac escală la Istanbul înainte de a sosi cu avionul în nordul Ciprului.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026