Update articol:

Percheziţii în Capitală şi cinci judeţe; instituţii publice din România şi Spania – fraudate informatic

pixabay.com pixabay.com

Procurorii DIICOT – Structura centrală, împreună cu IGPF şi IGPR, efectuează, miercuri dimineaţa, 17 percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din peste 300 de persoane, specializat în săvârşirea de fraude informatice, înşelăciune şi spălare de bani.

Potrivit unor comunicate IGPR şi DIICOT, membrii grupului infracţional induceau în eroare angajaţii unor autorităţi publice din România şi din străinătate, în special din Spania, instituţii publice sau instituţii de interes public cu privire la schimbarea contului bancar în care urmau a fi efectuate plăţile aferente unor facturi neachitate, emise de către furnizorii acestora. După încasarea sumelor, acestea erau transferate în alte conturi controlate de grupare, iar mai apoi extrase prin intermediul unor “săgeţi”.

În cauză se fac cercetări şi pentru spălare de bani, sumele de bani ce au făcut obiectul mecanismului de spălare fiind estimate la peste 7 milioane de euro, potrivit Agerpres.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (23/07/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (23/07/2021)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (23/07/2021)

Prelungire credit overdraft - Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/07/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGA 11.08.2021