Update articol:

Podcast Otilia Nuțu, EFOR: Nord Stream 2 va diviza Europa

Financial Intelligence a stat de vorbă cu Ana Otilia Nuțu, expert pe politici publice în energie și infrastructură în cadrul EFOR, unul dintre puținele think tank-uri românești care militează pentru performanță și predictibilitate în actul de guvernare.

Asculta aici podcastul cu Ana Otilia Nuţu 

Discuția a vizat problematica gazelor naturale, în context intern și internațional, inclusiv din perspectiva valorificării resurselor gazeifere din subsolul Mării Negre.  Am avut pe agendă două subiecte ample, gazoductele Nord Stream 2 și Trans-Balkan, precum și un subiect particular: cum anume ar putea România să beneficieze de pe urma evoluțiilor înregistrate în această sferă, la nivel regional și european. Vă invităm să urmăriți interviul nostru, având în vedere și reperele care s-au evidențiat în dialog:

  • În realitate, Germania nu are nevoie de Nord Stream 2, gazoductul reprezintă pur și simplu înlocuirea unei rute de transport a gazelor cu alta. Proiectul nu aduce o sursă nouă pe piața europeană de energie și nu are flexibilitatea pe care o asigura tranzitul prin Ucraina, prin capacitățile de stocare pe care le deține acest stat. Cantitatea de gaze naturale ce poate fi transportată prin Nord Stream 2 este constantă și nu poate fi corelată cu variațiile de cerere, așa cum sunt vârfurile de consum pe timp de iarnă. Pentru a imprima flexibilitate acestei rute ar trebui ca Germania să-și construiască propriile capacități de stocare, ceea ce ar necesita investiții foarte scumpe, iar ulterior prețul de vânzare a gazelor ar include și tarifele de înmagazinare. Consecința imediată a proiectului este, însă, că „pedepsește” Ucraina, prin faptul că o privează de tarifele de tranzit care erau plătite până acum.
  • Partenerii europeni din proiectul Nord Stream 2 doar au acordat împrumuturi, pe care ar urma să și le recupereze din tarifele de transport. Unele dintre aceste companii din Uniunea Europeană au și alte afaceri cu Gazprom. Probabil, aici ar trebui să ne uităm pentru a vedea beneficiile economice de care au parte susținând proiectul. Unii dintre partenerii respectivi au început să se gândească la faptul că ar trebui să renunțe la acele împrumuturi, existând riscul nefinalizării gazoductului, situație în care nu și le vor recupera. Acest lucru nu înseamnă că celelalte afaceri pe care le au cu Gazprom nu au acoperit deja costurile implicării lor în Nord Stream 2. Vorbim de schimbul de active dintre OMV și Gazprom, de exemplu, și de beneficiile pe care le-a implicat.
  • Ucraina va pierde 3 miliarde USD anual din neîncasarea tarifelor de tranzit, estimativ. Dar, Nord Stream 2 nu a apărut cu o intenție directă de penalizare a acestui stat, din partea Germaniei. De fapt, proiectul a fost promovat cu un lobby foarte puternic al partenerilor europeni implicați, iar într-o astfel de situație guvernele statelor democrate trebuie să răspundă rapid la presiuni venite din partea unor actori importanți.
  • Gazprom are foarte multe contracte pe care le acordă unor beneficiari mici, cum sunt unele porturi, furnizori de echipamente etc. și a reușit în acest mod să-și construiască o strategie foarte bună de lobby la nivel european. De pildă, compania rusă a convins o serie de localități din Europa, unde există porturi aflate aproape de faliment, că numai construirea gazoductului le va face viabile. Mai departe, primarii respectivelor localități au insistat la nivelul guvernului regional, apoi la guvernul central. În mod similar, s-a vehiculat ideea că proiectul va crea locuri de muncă în aceste porturi sau în localitățile unde sunt micii furnizori de echipamente ai Gazprom. Cifrele indică, însă, altceva: sunt 100-150 de locuri de muncă, temporare, anume cât timp se va lucra la conductă.
  • Principalul argument invocat în favoarea Nord Stream 2 este că gazoductul a fost construit în proporție de 95%. Dar, sancțiunile impuse de SUA au avut și au efect, iar atât timp cât vor fi în vigoare, proiectul nu va fi finalizat. De altfel, cel mai important rol al sancțiunilor este, într-adevăr, de descurajare strategică. Zilele trecute, 18 companii europene implicate în realizarea ultimului segment au renunțat la contracte pentru simplul fapt că una singură dintre ele a fost sancționată. Chiar dacă se lucrează în continuare, acest ultim segment are anumite porțiuni ce nu pot fi realizate cu capacitățile tehnologice proprii ale Gazprom sau aparținând altor companii pe care le poate controla. Pentru finalizarea acestuia, e nevoie de tehnologie care nu se găsește în Federația Rusă.
  • Nord Stream 2 va diviza Europa. A fost foarte greu ca Uniunea Europeană să-și construiască o politică energetică comună, iar Gazprom a avut tendința să facă abuz de poziție dominantă, jucând cu fiecare Stat Membru un joc diferit. Acest aspect este reflectat și de investigațiile întreprinse în anii trecuți de Directoratul General pentru Concurență (n.n. din cadrul Comisiei Europene). A încercat să divizeze Uniunea, deoarece Europa în ansamblul ei are o putere de negociere relativ egală cu compania rusă, ceea ce nu mai e valabil dacă fiecare Stat Membru negociază separat. Este o chestiune de echilibru de putere, dat fiind faptul că Gazprom aplică această politică de divizare, care afectează securitatea Uniunii Europene.
  • Nu Rusia, ci Kremlinul are trei arme cu care luptă împotriva Occidentului: războiul propriu-zis, în cazul Ucrainei, abuzul de poziție dominantă pe dimensiunea energetică, acolo unde aceasta există pe piețele naționale de energie și amenințările hibrid, cum e dezinformarea. Scopul pentru care folosește aceste arme este să-și conserve poziția de forță.
  • Nord Stream 2 nu reprezintă o concurență pentru exporturile de gaz natural lichefiat (GNL) realizate de SUA în Europa, deoarece proiectul nu aduce o cantitate nouă de gaze pe piața europeană, este același volum care anterior tranzita prin Ucraina.
  • Nici în Germania, nici în Danemarca, nu există o părere unanimă cu privire la Nord Stream 2, ba chiar proiectul are oponenți puternici în ambele state. În cazul Germaniei, Partidul Verzilor se opune categoric și se manifestă foarte activ ca atare în Parlamentul European. Este și o miză politică importantă, deoarece în toamnă vor fi alegeri în Germania, iar gazoductul va fi un subiect electoral. Există, însă, și alți oponenți, de pildă Polonia este ferm împotrivă. Poate că ar fi bine ca și România să fie mai activă în acest sens.
  • Gazprom ocolește Ucraina pe două rute: Nord Stream 1 și 2 și fostul South Stream, acum numit TurkStream. Acesta din urmă se extinde, din Bulgaria, prin Serbia, în Ungaria, dar e un proiect mult mai discret, întrucât a avansat cu pași mărunți și nu a fost atât de spectaculos ca Nord Stream 2. Ar fi cazul să vedem, pe măsură ce TurkStream se extinde, în ce măsură contractele aferente respectă regulile europene, în statele membre și în statele care fac parte din Comunitatea Energetică Europeană și trebuie să aplice aceleași reguli, așa cum este Serbia. Conform acestor reguli, orice conductă de gaze aflată pe teritoriul european trebuie să asigure accesul nediscriminatoriu pentru toți furnizorii, fără să apară o situație de monopol sau una de excludere a concurenților.
  • Anul trecut, a fost modificată Directiva Europeană ce reglementează aprovizionarea cu gaze naturale a Uniunii, iar modificarea are impact și asupra Nord Stream 2, instituind obligația ca proiectul să se supună regulilor europene mai-sus menționate. Compania Gazprom a fost foarte iritată și a încercat să obțină o derogare specială. Şi România a avut o contribuție foarte bună la modificarea Directivei, inclusiv la formularea amendamentului respectiv, care ulterior a fost aprobat prin vot de către Parlamentul European. În esență, amendamentul prevede că și gazoductele care vin din state terțe trebuie să respecte regulile europene.
  • Nord Stream 2 se oprește la Lubmin, o localitate de pe coasta Germaniei. Dar nu acolo este zona de cerere pentru gazele naturale ce ar urma să fie transportate prin gazoduct, prin urmare sunt necesare alte conducte, unele existente, alte noi, care să le ducă mai departe. Rămâne de văzut în ce măsură aceste conducte vor respecta 100% regulile europene de acces nediscriminatoriu. În cazul Nord Stream 1, a fost o astfel de problemă, deoarece Gazprom își rezervase exclusivitatea la conducta Opal, una dintre cele două care asigură conectarea primului gazoduct cu rețeaua de transport din Europa de Vest. Pe această chestiune, a existat și un proces la Curtea Europeană de Justiție, căci exclusivitatea respectivă era în contradicție totală cu regulile europene.
  • Gazprom va urmări întotdeauna încălcarea acestor reguli, iar întrebarea este dacă noi vom fi suficient de slabi încât să acceptăm. Compania rusă încearcă să obțină o poziție dominantă în Europa și să-și elimine concurența. Este acest lucru în beneficiul consumatorului european?
  • Prin politica energetică pe care o promovează, Kremlinul caută să-și creeze zone de monopol în Europa. Gazprom e cel mai clar exemplu, dar nu singurul. Din această politică fac parte și proiectele de centrale nucleare cu tehnologie rusească, pentru care tot Rusia a oferit instrumente de finanțare, adică împrumuturi ce avantajează numai interesele Kremlinului, după cum s-a dovedit. Să ne uităm la cum s-a comportat Rusia acolo unde are poziție dominantă în sectorul energiei: în Ucraina, în Georgia, în Republica Moldova. Chiar și în unele state din Uniune a încercat unele lucruri, de pildă a invocat diverse dificultăți tehnice pentru a reduce semnificativ fluxul de gaze spre Slovacia sau spre Ungaria.
  • De fapt, aceasta este problema: ești permanent la cheremul unui monopolist, care oricând poate invoca aspecte tehnice, ca o pârghie de influență. Se poate întâmpla și cu Nord Stream 2 (n.m. e un proiect vulnerabil), căci este o mare conductă care înlocuiește o rețea de conducte (n.n. rețeaua de tranzit de pe teritoriul ucrainean). Kremlinul folosește energia ca un instrument de influență pentru decizii ce țin de alte chestiuni decât de energie: unele state au primit un preț mai bun la gaze, pentru simplul fapt că s-au opus sancțiunilor. Aceasta este miza de securitate.
  • Disputa între Vest și Est pe zona de energie nu e nouă. În anii ’80 ai secolului trecut, a existat proiectul unui alt gazoduct, în care Kremlinul s-a comportat ca un partener exemplar, însă, deoarece voia să aibă acces la tehnologia americană și să-și sporească imaginea pozitivă în contextul Războiului Rece. Încă o dată, miza a ținut de alte chestiuni decât energia propriu-zisă.
  • În raport cu Germania, e improbabilă o situație în care Kremlinul decide să întrerupă fluxul de gaze, dar cu siguranță va încerca să facă presiuni dacă Berlinul va avea intenția să susțină un regim mai aspru de sancțiuni.
  • Rusia are un sentiment de îndreptățire cu privire la statele din arealul ex-URSS, nu le consideră cu adevărat independente, dar și Gazprom privește conductele de gaze aflate pe teritoriul acestor state ca fiind ale sale, întrucât au fost construite în perioada sovietică. Este aceeași situație și în cazul Nord Stream 2, deoarece conducta se află 100% în proprietatea Gazprom, iar partenerii europeni doar au acordat împrumuturi.
  • Exemplul Republicii Moldova (n.n. circa 7 miliarde USD, datoria acumulată la plata gazelor naturale de proveniență rusă) denotă faptul că Gazprom nu acționează motivat de ceea ce motivează o companie în mod normal, adică profitul, ci urmărește avantaje politice. Datoria la care s-a ajuns depășește PIB-ul statului moldovean și există oricând riscul să fie pusă în executare. Singura cale prin care va putea fi plătită este cedarea unor elemente de infrastructură.
  • Disputa pe care au avut-o Naftogaz (n.n. compania națională de petrol și gaze a Ucrainei) și Gazprom a fost soluționată, în cele din urmă, la Curtea de Arbitraj de la Stockholm. Spre deosebire de acest caz, un eventual arbitraj al datoriei înregistrate în contul Republicii Moldova se va face la Moscova, conform prevederilor contractuale negociate la momentul respectiv. Deci, ne putem aștepta ca rezultatul să nu fie prea favorabil pentru Chișinău.
  • Polonia și România se bazează pe alte surse de gaze naturale decât cele rusești și, în paralel, piața tinde să se diversifice. De exemplu, Polonia are la dispoziție două terminale de GNL, unul propriu și altul în Lituania, și își dezvoltă interconectările cu statele baltice. România merge din inerție, având producția proprie din sursele on shore și rezervele din Marea Neagră, în plus fiind aproape de Coridorul Sudic de gaze naturale, respectiv de sursele de aprovizionare pe care acesta le oferă. Întreg tabloul este diferit de cel al statelor care au o dependență crescută de Gazprom.
  • România nu a avut o preocupare pentru a deveni jucător regional în sectorul energiei, ca efect al „guvernării ad hoc” ce ne caracterizează. Privind retrospectiv, aproape toate deciziile luate în domeniul gazelor au avut anumiți beneficiari, au fost ordonanțe date pentru anumiți mari consumatori, motiv pentru care s-a și amânat liberalizarea pieței. România a avut nefericirea să aibă câte un ministru pe an, ministerele au fost reorganizate de 3-4 ori în ultimii zece ani, departamentele au fost mutate, sparte, reunite. De aici, o incapacitate administrativă, o demotivare totală, lipsa unei viziuni corente. Pierdem oportunități importante. Din 2016, nu a mai fost făcută nicio investiție serioasă în sectorul energetic, ceea ce e descurajant. Avem în continuare o mentalitate de „nu ne vindem țara”, ne-am temut să vindem active, până și cele neesențiale pentru securitatea energetică, ne-am temut de investitorii privați sau, pur și simplu, nu ne-a interesat. Polonia a avut o abordare mult mai consecventă, deoarece se temea de potențialul de abuz din partea furnizorului rus.
  • Eliberarea gazoductului Trans-Balkan e o consecință a faptului că Gazprom ocolește acum Ucraina, prin TurkStream. Pe teritoriul României, există un tronson din Trans-Balkan, el intră la Isaccea și iese la Negru-Vodă. Aparține companiei Transgaz, deci nu avem o problemă de proprietate, însă acest tronson nu este conectat la sistemul de transport de gaze al României. Trebuie făcute minime investiții pentru a putea beneficia de pe urma lui. În general vorbind, pentru ca România să poată exporta gaze, indiferent pe ce conductă, fie că va fi BRUA, fie că va fi gazoductul Iași – Ungheni sau pe Trans-Balkan, va trebui să aducem gazul destinat exportului la o presiune suficient de mare încât să iasă din țară. La noi, gazele circulă la o presiune mică, de 10-15 bari, în timp ce toate statele din jur au în rețea 45 bari. Ori, gazul circulă de la presiune mai mare, la presiune mai joasă. Va trebui să instalăm capacități de comprimare, care să ridice presiunea cel puțin la nivelul pe care îl are țara unde am vrea să exportăm.
  • În urmă cu câțiva ani, interconectarea României cu Ucraina, pe la Isaccea, era pe lista Proiectelor de Interes Comun ale Uniunii Europene și avea finanțare disponibilă prin acest instrument. Proiectul nu a fost realizat, deși soluția este foarte clară din punct de vedere tehnic. „De ce?” este o întrebare foarte bună. Ar fi avut mult mai mult sens ca România să folosească această interconectare pentru a putea livra gaze naturale în Republica Moldova, în locul gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău, la care se lucrează încă, deocamdată pe partea românească. Trans-Balkan ne-ar fi permis să exportăm gaze nu doar către Republica Moldova, ci și către Ucraina și Bulgaria. Știm de zece ani că gazoductul are capacitate disponibilă în acest sens, deoarece a scăzut consumul în regiune, iar utilizarea sa ar fi fost posibilă încă din perioada în care era grevat de alte contracte. Dar, România nu a avut acces la conductă din cauza unor pretexte tehnice invocate de Gazprom, fără nicio legătură cu situația fizică. Compania rusă a susținut ba că nu se poate realiza flux invers, ba că nu poate comunica ce capacitate de tranzit e disponibilă, pe motiv că diferă ziua gazieră față de cea a europenilor. Au fost motive inventate.
  • România nu a insistat în raport cu Gazprom, acele pretexte tehnice au fost acceptate, deși a existat o procedură de infringement declanșată de Uniune tocmai pe tergiversarea proiectului de interconectare cu Ucraina. Este absolut evident că România nu a vrut să exporte gaze. Nu știm dacă a fost vorba de presiuni din partea Gazprom sau dacă s-a dorit ținerea gazelor în țară la preț reglementat, pentru beneficiari precum InterAgro. În oricare dintre aceste situații, România a pierdut ocazia să exporte cantități mici, dar importante la nivel regional, în timp ce Gazprom a avut de câștigat, pentru că nu a avut concurență în regiune.
  • Accesul României la Trans-Balkan nu ar însemna că nu mai dorim să importăm gaze, ci că dorim să ne diversificăm sursele de aprovizionare, aspectul fiind valabil și în ce privește exportul. De fapt, ce ne trebuie este să avem acces la o piață extinsă și corectă din punct de vedere concurențial, atât în domeniul gazelor naturale, cât și în cel al energiei electrice.
  • În perspectivă, ar fi bine să lăsăm piața să funcționeze, în condiții reale. Acum, importăm energie electrică pentru că la noi prețul e mult mai scump decât cel din regiune, iar acest lucru se întâmplă deoarece avem un deficit de ofertă, întrucât nu s-a mai investit în producție. Indiferent dacă vedem gazele naturale de care dispunem orientate spre petrochimie sau spre export, destinația lor nu ar trebui să fie o decizie administrativă, în mod cert.
  • Transgaz ar trebui să-și accelereze proiectele de investiții, cum este interconectarea finală cu Republica Moldova. Pe de altă parte, sunt necesare investiții serioase în toată rețeaua sa. Aceasta a ajuns să fie complet inadecvată în raport cu zăcămintele pe care le avem, unele au scăzut, dar altele sunt așteptate să intre în producție. Unul dintre motivele pentru care presiunea gazelor e atât de scăzută la noi este inadecvarea menționată. În orizontul următorilor 30-40 de ani, se va renunța treptat la gazele de acum și va deveni tot mai important gazul verde, fie hidrogen, fie biogaz. Rețelele trebuie construite de pe acum, cu capacitatea să transporte și combinații de gaze naturale cu gaze noi, dar și viitoarele gaze verzi. Important este să nu rămânem blocați în tehnologie învechită.

A consemnat Iulian Mareş

BVBStiri BVB

CONPET SA (COTE) (12/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 28(29).04.2021 si B.V.C. 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/04/2021)

Actualizare lista preliminara persoane propuse pentru functia de administrator

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (12/04/2021)

Actualizare si completare materiale AGOA 29.04(04.05).2021