Update articol:

Preşedintele american şi premierul britanic vor participa săptămâna viitoare la un summit G7 virtual privind Afganistanul

Biden si Johnson

Preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Boris Johnson au convenit marţi, în cadrul unei convorbiri telefonice, să participe săptămâna viitoare la un summit virtual G7 privind Afganistanul, au anunţat Casa Albă şi Downing Street, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri ”au convenit să se organizeze un summit virtual al şefilor de stat şi de guvern din G7 săptămâna viitoare pentru a discuta despre o abordare şi o strategie comună”, în timp ce talibanii au preluat controlul în Afganistan, a indicat preşedinţia americană.

Boris Johnson, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia ”grupului celor 7” (Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit), a cerut luni organizarea unui astfel de summit, în timp ce comunitatea internaţională reacţionează pentru moment în mod dispersat pe această temă.

În convorbirea lor, premierul britanic şi preşedintele SUA ”au salutat cooperarea Statelor Unite şi a Regatului Unit” în operaţiunile de evacuare din Afganistan, potrivit Downing Street.

De asemenea, ei au evocat ”necesitatea continuării unei cooperări strânse între aliaţi şi partenerii democraţi” pe tema Afganistanului, a indicat, la rândul său, preşedinţia americană.

Acesta este prima convorbire a preşedintelui american Joe Biden cu un şef de stat sau de guvern de la cucerirea capitalei afgane Kabul de către talibani, după 20 de ani de intervenţie militară a unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite şi în care Regatul Unit a jucat un rol important.

Decizia lui Joe Biden de a retrage ultimele trupe americane din Afganistan până cel târziu la 31 august şi modul în care Washingtonul a gestionat această operaţiune au fost criticate în mod deschis în Regatul Unit.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/09/2023)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017(R) 05.05.2023_29.09.2023

CEC 2028 EURO (CECRO28E) (29/09/2023)

Modificare calendar financiar 2023

CEC BANK SA (CECRO25E) (29/09/2023)

Modificare calendar financiar 2023

CEC BANK SA (CECRO25) (29/09/2023)

Modificare calendar financiar 2023